Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criminalul care a incendiat o fată în Mehedinți a ucis 5 persoane, inclusiv o tânără însărcinată

De 24 de ore, medicii din Bucureşti se luptă să salveze fata de 17 ani, incendiată în propriul dormitor de un criminal în serie. Între timp, individul acuzat de tentativă de omor s-a întors în spatele gratiilor pentru 30 de zile. Rând pe rând, încep să iasă la lumină neputinţele unui sistem menit să protejeze copiii în astfel de situaţii, dar şi indiferenţa şi lipsa de asumare din comunitate. Cu doar două zile înaintea atrocităţilor, o asistentă socială a alertat Direcţia pentru Protecţia Copilului că fetei i se poate întâmpla o nenorocire.

de Cristina Oprea

la 14.06.2020 , 21:01

  • În 1993, individul a ucis o femeie însărcinată în luna a șaptea.
  • În același an, a ucis doi bătrâni, soț și soție.

În comuna Dârvari, cu fiecare declaraţie se conturează tot mai mult o idilă interzisă. Criminalul în serie ar fi avut o relaţie apropiată cu fata de doar 17 ani. Iar vecinii ar fi ştiut. De frică însă au păstrat tăcerea.

(Localnic): Se ducea pe la el pe acasă.

(Reporter): V-a ameninţat copilul?

Vezi și

(Localnic): Da.

(Reporter): Ce a zis?

(Localnic): Că-l omoară şi pe fiul meu şi pe frate-su.

(Reporter): De ce?

(Localnic): Că spun prin sat că e el cu fata aia.

Cu tatăl plecat la muncă în străinătate şi abandonată de mamă, fata şi fratele ei erau crescuţi de bunică. La 82 de ani, bătrâna nu a putut să o protejeze sau să o îndrume.

Iar în ziua în care ucigaşul în serie i-a dat foc, femeia a scos-o din singurul loc unde tânăra era ferită: din centrul unde fusese plasată după ce a depus plângerea de viol.

Emanuela Dubăiaşu, referent cu atribuţii în asistenţă socială: Am scris în anchetă exact lucrul acesta: că fata dacă vine acasă este în pericol şi că domnul ar putea oricând să-i facă rău că sta la câteva case. Din păcate, se pare că nu s-a luat în considerare ancheta noastră.

În toiul nopţii, ştiind că e acasă, individului nu i-a fost greu să ajungă la fată.

În ultimele luni, bărbatul a stat într-o casă care i-a fost pusă la dispoziţie de o femeie cu care a avut pentru o scurtă perioadă o relaţie de concubinaj. După ce aceasta a plecat la muncă în străinătate şi i-a încredinţat casa, bărbatul a fost văzut deseori aici chiar în compania victimei sale.

(Localnic): Poliţia trebuia să fie în fiecare zi la el, timp de un an. N-a fost controlat o zi. De ce i-au dat drumul? Condamnat 90 de ani, cinci crime, de ce i-au dat drumul?

Comuna Racoviţa, judeţul Timiş. 1993. De ziua mamei, bărbatul a omorât cu sânge rece o tânără însărcinată în luna a şaptea. Femeia şi copilul ei nenăscut au fost primele victime.

Septembrie 1993. În Bucureşti, individul a ucis alţi doi bătrâni, soţ şi soţie. O lună şi jumătate mai târziu, un bărbat din Drobeta Turnu Severin a fost a cincea victimă. Toate crimele au avut acelaşi mobil: jaful. Individul a ajuns în spatele gratiilor şi a fost condamnat pe viaţă.

În mai 2019, după 25 de ani de detenţie, judecătorii Tribunalului Mehedinţi au decis că bărbatul nu mai reprezintă un pericol şi au decis eliberarea sa.

"Şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale şi faţă de regulile de convieţuire socială", au spus judecătorii.

Concluzia a fost complet diferită de cea a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin care, cu o lună înainte, a spus foarte clar că inculpatul s-a îndreptat doar aparent şi nu poate fi liber.

”Recompensele acordate până în acest moment (...) reprezintă un simulacru pentru obţinerea mai grabnică a liberării condiţionate”, spunea tribunalul.

Acum, victima lui se zbate între viaţă şi moarte. Medicii au operat-o de două ori în doar 12 ore.

Raluca Alexandru, purtător de cuvânt Spitalul Grigore Alexandrescu: Sunt arsuri profunde. Şi arsuri de căi respiratorii superioare. Ceea ce îi reduc şansele de supravieţuire destul de mult.

Tot mai multe tinere sunt victime ale abuzurilor. Iar cei care au puterea să le apere se limitează la dileme revoltătoare.

Procurorul general al României îşi pune problema consimţământului în cazul unor acte sexuale cu minore de 13 ani, deşi legea este foarte clară. Un copil care nu a împlinit 15 ani este victima unui abuz sexual.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Criminalul care a incendiat o fată în Mehedinți a ucis 5 persoane, inclusiv o tânără însărcinată