Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cristi, un băiat de 17 ani, s-a înecat în apă de 1 metru adâncime la Therme Balotești: "Efectiv a căzut din picioare"

Tragedie la un centru de relaxare cu apă termală de lângă Bucureşti. Un băiat de 17 ani s-a înecat după ce a leşinat într-o piscină unde apa are puţin peste un metru. Verişorul lui nevăzător se afla chiar lângă el şi a cerut ajutor, speriat că nu-i mai răspunde. Salvamarii, mai apoi echipajele medicale, au încercat cu disperare să-l salveze. 

de Redactia Observator

la 14.02.2022 , 17:27

Cristi era însoţit de unchiul şi verişorii săi la centrul de relaxare din Baloteşti. Rudele veniseră în vizită din Constanţa şi au vrut să petreacă o zi împreună la piscinele cu apă termală. Adolescentul se juca alături de verii lui în zona destinată copiilor, când i s-a făcut brusc rău în apă. 

Unchiul adolescentului: Copilul meu de 16 ani, nevăzător, care a stat tot timpul cu el, a sesizat că Cristi nu mai răspunde. Uitându-ne pe camere azi-noapte s-a văzut că a căzut, efectiv a căzut din picioare, la o apă relativ mică.

Doi salvamari aflaţi pe marginea piscinei au intervenit rapid şi au încercat să-l resusciteze

Vezi și

În scurt timp, au ajuns şi două echipaje SMURD care au continuat manevrele şi i-au pompat adrenalină. Reprezentanţii complexului au pus un paravan şi au rugat vizitatorii să stea la distanţă. 

Pe acelaşi subiect

Citește și: Ce a făcut Loredana Groza la nunta lui Cristian Burci, din Abu Dhabi. Artista a petrecut " românește" la arabi

Dr. Irina Ilie, paramedic SMURD: S-au efectuat manevre de resuscitare, acestea au rămas fără răspuns pe toată durata resuscitării. 

Reporter: Se ştia cu probleme medicale?

Dr. Irina Ilie, paramedic SMURD: Din câte spune familia, nu.

Băiatul era chiar era o fire sportivă, juca fotbal de mic. 

Unchiul adolescentului: Fără comorbidităţi, fără să consume energizante sau lucruri de genul acesta.

Bogdan Dinu, reporter Observator: Mâine dimineaţă, rudele ar urma să ridice trupul băiatului de la serviciul de medicină legală. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi încearcă să afle cum s-a produs tragedia.

Adolescentul era din Dragomirești Deal, județul Ilfov. Peste o lună, ar fi împlinit 18 ani

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Astfel de tragedii arată că înecul nu seamănă cu ce vedem în filme. În multe cazuri, victimele nu apucă să ceară ajutor, iar moartea poate fi tăcută. În apă, căile respiratorii se blochează şi intervine stopul cardiorespirator.

Te-ar putea interesa şi asta: Fosta soție a lui Cristi Borcea nu se lasă. Ce a făcut Mihaela după încercarea Valentinei Pelinel de a o scoate din afacerile familiei: „Ne revedem curând!”

Adrian Gherghel, instructor înot: În general, e nevoie de o cantitate relativ mică de apă care să pătrundă în plămâni pentru a surveni înecul. 

Reprezentanţii complexului de la marginea Bucureştiului susţin că iau toate măsurile pentru siguranţa clienţilor, iar salvamarii sunt bine instruiţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cristi, un băiat de 17 ani, s-a înecat în apă de 1 metru adâncime la Therme Balotești: "Efectiv a căzut din picioare"