Cum încearcă cabanierii din Gorj să atragă turişti străini. Au reuşit ceea ce statul nu poate de 35 de ani
Atracțiile turistice din Gorj au început să fie promovate și peste hotare. Din dorința de a pune județul pe harta destinațiilor internaționale, câțiva cabanieri au mers pe cont propriu la târguri de turism din mai multe țări, pentru a atrage vizitatori străini. Scopul acestei inițiative este de a forma o legătură strânsă cu agenții de turism, ca astfel să fie create pachete de turism pentru oamenii care vor să viziteze stațiunea Rânca și zona Gorjului.
După un sezon estival mult sub aşteptări, cabanierii din staţiunea Rânca se pregătesc să-şi întâmpine turiştii cu peisaje montane. La peste 1.700 de metri, primul strat de zăpadă din acest sezon deja s-a aşternut.
"Avem turişti care vin special pentru Transalpina, avem turişti care vor să vadă şi să experimenteze activtăţile enduro. Sunt activităţi care ţin de tot ceea ce înseamnă transhumanţă, festivaluri ce ţin de coborâtul oilor, de urcatul oilor la munte", a declarat Adina Seliște, cabanieră la Rânca.
În căutare de turişti străini, cabanierii din zonă au participat la târguri de turism din afara ţării pentru a le face cunoscută străinilor experienţa montană de la Rânca. Dar au reuşit şi ceea ce statul nu poate de 35 de ani: să pună județul pe harta destinațiilor internaționale.
Cabanierii de la Rânca, în căutare de turişti străini
"Am fost la târgurile de turism din Rimini, din Italia, la Barcelona, în Varşovia. Este foarte important. Fără publicitate nu putem face nimic", a transmis Adina Selişte. Mai mulţi agenţi de turism au anunţat că vor include pachete la Rânca în oferta lor după ce au fost invitaţi să descopere staţiunea. Cei prezenţi au fost întâmpinați cu un spectacol folcloric, cântece la fluier și preparate tradiționale.
"Îi vom ajuta şi în crearea pachetelor şi mai ales în promovarea lor. Am descoperit o zonă extraordinară şi nişte oameni care chiar îşi doresc să promoveze turismul, să promoveze frumuseţile şi tradiţiile zonei", a declarat Dana Rentea, reprezentant agenție de turism.
În campania "O ţară în vacanţă", reporterii Observator au bătut țara în lung și în lat, prin stațiuni uitate, care erau odată atracția turiștilor din toată lumea, dar pentru care promovarea nu există. Concluzia a tras-o chiar ministrul Turismului.
"În România nu există nicio strategie pentru turism"
"Dacă e să fim cinstiţi cu noi înşine, în România nu există nicio strategie pentru turism. Ştiu ca e nevoie de mai mult dar trebuie să recunoaştem unde suntem acum. Suntem la minus infinit", a declarat Radu Miruţă, ministrul Turismului.
Până când statul va reuşi să atragă turişti, la Rânca au început deja rezervările pentru sărbatorile de iarnă. O noapte la o pensiune în prejma Crăciunului ajunge să coste între 200 şi 500 de lei de persoană.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰