Curtea de Apel Craiova va începe judecata dosarului în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită
Curtea de Apel Craiova a decis, joi, că poate începe judecata dosarului în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită.
Curtea de Apel Craiova a decis, joi, că poate începe judecata dosarului în care Darius Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită.
Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub acuzare, în iunie 2017, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii susţinând că acesta a constituit trei societăţi comerciale, SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii, ce acţionau ca un tot unitar.
"Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate, cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1.000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL Slatina", se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
De asemenea, anchetatorii au emis atunci pe numele lui Darius Bogdan Vâlcov un ordin de a nu părăsi ţara ca măsură preventivă.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰