CUTREMUR '77: EL este cel care a supravieţuit 11 zile sub RUINELE provocate de seism!

Găsit în viaţă după 11 zile petrecute sub dărâmături, a fost eroul cutremurului din martie '77. Familia Ceauşescu l-a vizitat în spital şi i-a adus portocale. Medicii nu-şi pot explica această supravieţuire

Puţini mai ştiu de povestea lui Sorin Crainic. El este, însă, cel care a apărut pe prima pagină a ziarului "SCÂNTEIA", alături de Ceauşescu. Salvarea lui a aruncat în umbra tragică dispariţie a Doinei Badea şi a lui Toma Caragiu...

Supravieţuitorul, simbol al rezistenţei, a fost, mai întâi, iubit de public. Apoi, desfiinţat... Nu e greu să demontezi o legendă. Mai ales că, pentru Sorin Crainic, nenorocirea din 4 martie 1977 a fost singurul moment de strălucire din viaţa lui.

TOTUL, O POVESTE SF?!

Cei mai mulţi cred că istoria cu "11 zile sub dărâmături" tine de domeniul SF. "L-a prins într-un bar cutremurul, a avut acolo ce să bea şi să mănânce, n-a stat el chiar cu stomacul gol", spun unii. "Îi aducea mama sa de mâncare şi-i strecura când nu băgau de seamă oamenii din jur", cred alţii. "Sigur ea cu mâinile ei l-a băgat acolo, să-l scoată erou după 11 zile", susţin ironicii. Toate aceste variante pot fi, în egală măsură, realităţi sau simple fantezii.

După 38 de ani de la nenorocirea care a îngenunchiat Romania, nu ne rămân decât mărturiile personajelor principale, ale lui Sorin Crainic, ale mamei lui, care nu a plecat de lângă ruine până nu i-a fost găsit băiatul, ale medicului care s-a ocupat de el în zilele de după. Prea târziu pentru a mai fi un subiect de ştire, Sorin Crainic se transformă astăzi în subiect de legendă urbană. E legenda cutremurului din 1977.

"Sunt prea tânăr ca să mor"!

Nu-i face plăcere să-şi amintească de acele zile, evocarea lor îl tulbura. "M-am ferit de publicitate, susţine el, nu-mi place să atrag atenţia lumii asupra mea", declara acesta, potrivit Jurnalul Naţional.

În martie '77 avea 18 ani. Abia terminase şcoala profesională şi se angajase la Electromagnetica. În acea seară de vineri venise în barul Continental să-şi viziteze un prieten, care lucra acolo ca picolo. Era în jurul orei 21:00. Stăteau la masă, la un pahar de vorbă, povesteau şi râdeau, ca între tineri.

"La un moment dat, s-a auzit un huruit puternic, zgomot de pietre care se izbesc. Ne-am speriat, fireşte, dar nu ne-am dat seama că e cutremur, pentru că barul era la subsolul unui hotel... S-a stins lumina, s-a reaprins şi iar s-a auzit huruitul. Ne-am ridicat amândoi de la masa şi-am fugit înspre uşă. Florin, prietenul meu care avea 19 ani, a luat-o înainte. N-am mai nimerit ieşirea, pentru că s-a făcut iar bezna. Şi era zgomot puternic de pereţi care se prăbuşesc. Instinctiv, m-am lăsat în jos şi m-am ghemuit. Am aşteptat să se termine... Florin era la un metru în faţa mea."

Când s-a lăsat liniştea a dat să se ridice în picioare şi s-a lovit de planşeele sub care era îngropat. Clădirea de deasupra barului se prăbuşise, ca un castel de cărţi, două niveluri în jos. Lui Sorin Crainic i s-a spus, mai târziu, ca planşeul sub care a stat ca într-un sicriu 11 zile avea o grosime de un metru şi jumătate.

"Am început să-l strig pe Florin, spune Sorin Crainic, ore întregi cred că l-am chemat, dar el murise pe loc, la un metru de mine. Dacă eram puţin mai rapid, aş fi fost în locul lui, iar el trăia şi eu muream... N-a vrut Dumnezeu. Şi asta mi-am tot repetat în gând, că sunt prea tânăr şi nu vreau să mor! Am intrat în panică, recunosc, pentru că nu aveam de unde să ştiu ce nenorocire era la suprafaţă, auzeam utilajele lucrând, strigam şi nu venea nimeni să mă scoată. Ziceam "nu vor să mă salveze!". Dar nu m-am lăsat bătut!"

În clipele lungi de aşteptare, VISA STICLE CU LAPTE!

Cel mai cumplit i s-a părut frigul care se lasa noaptea. Era doar cu un pulover pe el şi cu o scurtă de piele. Când l-au scos, hainele îi erau zdrenţe. "Visam că beau apă, spune el, multă apă. Visam sticle de lapte... Noţiunea timpului o pierdusem. Probabil că în tot acest timp dormeam şi leşinam, nu puteam face nimic altceva decât să sper şi să aştept. Sub planşeu aveam loc doar cât să mă întorc de pe o parte pe alta şi să stau în genunchi. Începusem să cred că acesta va fi mormântul meu, până când am văzut faţa unui soldat care-mi spunea: "Ce faci, Lupule, ce cauţi aici?". Credea că sunt vreun coleg de-al lui, Lupu... Eram conştient când m-au găsit." Era 15 martie,  ora 8 dimineaţa. La 9 au dat comunicatul!

Ceauşeasca i-a adus portocale, el l-a îmbărbătat!

"Într-o zi, mi-au zis: "Haideţi, că vine!". "Cine vine?" "Şeful!". Mi-au schimbat pijamalele, mi-au aranjat patul..." Elena Ceauşescu i-a adus portocale şi l-a mângâiat pe obraz. Nicolae Ceauşescu l-a îmbărbătat, iar Nicu Ceauşescu i-a dăruit, din partea "tineretului", un televizor "Sport". După trei săptămâni de la internare a ieşit din spital pe picioarele lui. N-a plecat acasă, ci la Paraul Rece, într-un centru de recuperare. Fusese "adoptat " de partid...

CITEŞTE ŞI: Scenele GROAZEI, Bucureşti: Mormane de moloz, trupuri moarte împrăştiate peste tot, panică generală

Vineri, 4 martie 1977: 38 de ani fără Doina Badea

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰