Video De la ce ar fi pornit răfuiala cu topoare din Timiş. Unii bătăuşi au ajuns la spital, alţii la audieri
Răfuială violentă într-un oraş din Timiş cu arme albe şi topoare. Două găşti rivale s-au încăierat pe stradă şi a fost nevoie de intervenţia în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor să îi oprească. Forţele de ordine au împărţit apoi bătăuşii în două grupuri: pe unii i-au dus la spital, pe alţii la audieri.
Conflictul a izbucnit la miezul nopţii în timpul unui festival organizat în oraşul Sânnicolau Mare. Speriaţi de încăierare, martorii au sunat la 112. "Un tânăr și un bărbat s-ar fi lovit reciproc în incinta unui grup sanitar. După ce au părăsit grupul sanitar, în exteriorul acestuia. La conflict s-ar fi alăturat și alte trei persoane, care, de asemenea, s-au agresat reciproc", Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
Chiar şi în prezenţa poliţiştilor, indivizii au fost extrem de violenţi. Forţele de ordine au reuşit cu greu să îi imobilizeze. Cinci persoane au fost încătuşate şi duse la secţie pentru audieri.
De la ce v-aţi luat?
Spune domnului ce s-a întâmplat.
Crede-mă că nu mai pot.
Stai jos.
"În urma altercației, cele două persoane care ar fi inițiat scandalul au necesitat acordarea de îngrijiri medicale", Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
Poliţiştii susţin că tinerii nu au folosit topoare în luptă, dar reporterul Observator a filmat arme albe în apropierea bătăuşilor care sunt anchetaţi acum pentru lovire, violenţă şi tulburarea liniştii publice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰