De luni, pe două bulevarde din Capitală se circulă în sens unic. Şoferii au ignorat indicatoarele şi au condus pe sens interzis
De luni, pe două mari artere din nordul Capitalei se circulă în sens unic. Pe Calea Floreasca şi strada Radu Beller şoferii pot merge doar într-o singură direcţie, însă doar dacă respectă semnele de circulaţie. În practică, în primele ore, sute de şoferi au ignorat cu desăvârşire indicatoarele şi au circulat pe sens intezis fără să fie amendaţi. Însă viceprimarul Capitalei anunţă că cei care nu respectă noile modificări vor fi, în curând, aspru sancţionaţi.
Ieri, în prima zi în care au intrat în vigoare noile reguli, încă de la prima oră şoferii au fost luaţi prin surprindere de noile semne de circulaţie. Pe Calea Floreasca, în lipsa poliţiştilor, mulţi au circulat aşa cum erau obişnuiţi până acum.
Andreea Milea, reporter Observator: De două ore, pe Calea Floreasca se circulă în sens unic însă doar în teorie. În practică, şoferii sunt debusolaţi şi intră pe sens interzis atât pe banda dedicată autobuzelor, dar şi pe pista pentru biciclete.
Reporter: Ştiţi că de luni este sens unic aici pe Floreasca?
Şofer: Acum am observat.
Reporter: V-aţi debusolat?
Şofer: Un pic. Ar fi mult mai bine dacă ar şi informa inainte.
Deşi la fiecare intersecţie sunt montate indicatoare cu semnul interzis, mulţi şoferi spun că nu le-au văzut.
Reporter: Ştiţi că e sens unic de astăzi pe Floreasca?
Şofer: Acum? E prima zi când am văzut.
Reporter: Ştiţi că circulaţi pe banda dedicată transportului public.
Şofer: Pai eu sunt cu aprovizionare marfă doamnă, nu am ce să fac.
Haos în trafic, pe Calea Floreasca
Aşa că benzile dedicate exclusiv transportului public sunt în continuare pline de maşini.
Şofer STB: Văd că ei merg în continuare. Poliţia doarme. Să vină un echipaj de politie sa-i mai dirijeze.
După câteva ore au apărut şi echipajele de poliţie.
Reporter: S-au obişnuit oamenii cu sensul unic?
Poliţie: Cât de cât, având în vedere că de aproximativ trei ore sunt în vigoare noile prevederi, încercăm şi noi să îi îndrumăm.
Reporter: De când incepeti să îi amendaţi?
Poliţie: Nu ştiu să vă spun. E un lucru nou, poate din neatenţie nu şi-au dat seama.
Pe strada Radu Beller, însă, regulile au fost respectate însă de la început pentru că poliţiştii au ieşit în teren dis de dimineaţă.
Marian Bârgău, director Administraţia Străzilor Bucureşti: Cu siguranţa va funcţiona. Aici ţine foarte mult şi de fiecare participant la trafic. Cu siguranţă se vor găsi şi alte artere din Bucureşti care pot să fie cu sens unic.
Dacă şoferii neatenţi au fost iertaţi ieri, în zilele următoare toţi cei care vor ignora semnele de circulaţie vor fi amendaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰