Decanul Facultăţii de Teologie de la Universitatea Ovidius din Constanţa, cercetat de DNA pentru fals intelectual
Decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constan'ţa, Bogdan Moise, este urmărit penal de procurorii DNA Constanţa pentru fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu.
Decanul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constan'ţa, Bogdan Moise, este urmărit penal de procurorii DNA Constanţa pentru fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu.
În acelaşi dosar, anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Bogdan-Florin Chiriluţă, acuzat de fals în declaraţii în formă continuată, uz de fals (două fapte) şi instigare la abuz în serviciu.
'În perioada 2013 - 2015, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanţa - Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de şase declaraţii pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menţionat mai sus. Ulterior, conducerea Universităţii Ovidius Constanţa, acţionând fără vinovăţie, i-a acordat inculpatului titlurile de lector, respectiv conferenţiar universitar şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea în perioada februarie 2014 - iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei', arată DNA într-un comunicat de presă.
Totodată, Chiriluţă este acuzat că, în cursul lunii aprilie 2017, a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, în fotocopie, o revistă, susţinând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate.
'În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate în care şi de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său', precizează sursa citată.
Potrivit acesteia, Chiriluţă a beneficiat, în anul 2013, în demersurile sale infracţionale, de ajutorul inculpatului Bogdan Moise, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.
'Concret, inculpatul Moise Bogdan, având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte criteriile respective, ceea ce a condus la consecinţele prezentate mai sus', explică procurorii.
Pe perioada controlului judiciar, Bogdan-Florin Chiriluţă are interdicţia de a desfăşura activităţi care implică exercitarea de funcţii în cadrul instituţiilor publice (de stat, centrale sau locale), putând desfăşura activităţi în cadrul instituţiilor private de interes public (Arhiepiscopia Tomisului şi altele asemenea), se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰