Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Diana Șoșoacă a făcut scandal la morga Institutului "Marius Nasta": "De ce puneți morții în saci de plastic? Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler!"

A fost scandal la morga Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din București, după o intervenție live pe Facebook a senatoarei Diana Șoșoacă. Aceasta a amenințat că va depune plângere penală "împotriva tuturor celor din spital", inclusiv împotriva managerului Beatrice Mahler, pe motiv că se ia mită și că pacienții decedați de COVID-19 sunt puși în saci de plastic.

de Daniel Murărescu

la 18.10.2021 , 17:20

Diana Șoșoacă la Institutul Marius Nasta Diana Șoșoacă a făcut scandal la morga Institutului Marius Nasta: "De ce puneți morții în saci de plastic? Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler!" - Facebook

"Acum se îmbraca oamenii. Cosmonauții. Suntem la "Marius Nasta", unde am de ridicat un decedat dintr-o familie de politicieni apusă. Așa sunt ținuți morții la "Marius Nasta", vezi Doamne nu mai sunt locuri la morgă. Ia deschide ușa! Deci protocolul spune că nu mai ai voie să îi pui în saci negri, ei îi pun în saci negri. Deci asta este morga de la "Marius Nasta". Noul protocol, care s-a schimbat datorită intervenției mele, spune că nu mai aveți voie să-i puneți în saci de plastic. Care este motivul pentru care morții se bagă în sac de plastic? Cine v-a ordonat dumneavoastră să-i băgați în saci de plastic?", l-a întrebat senatoarea pe un bărbat reponsabil cu transportul pacienților decedați.

"Chemați-o pe doamna Mahler! De ce puneți morții în saci de plastic?"

Ulterior, Șoșoacă a intrat într-un corp de clădire de la "Marius Nasta". Prima angajată a fost și prima luată la întrebări."Doamnă sunt senator și îmi răspundeți că aveți această obligație. Chemați-o pe doamna Mahler! De ce puneți morții în saci de plastic? Să vină directorul acum! Fantastic! Inadmisibil! Astea sunt crimele din România! Vreau și eu să vorbesc cu cineva de aici!", a strigat senatoarea la o angajată a Institutului.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cele din urmă și-a făcut apariția și Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta". "E spațiu public și aici se întâmplă crime! Vreau să știu cine a dat ordin să fie puși oameni în saci de plastic? Nu aveți dreptul să puneți oameni în saci de plastic!", i-a spus Diana Șoșoacă managerului Beatrice Mahler.

Ulterior a izbucnit un conflict verbal între rudele unui pacient decedat și Beatrice Mahler. Oamenii s-au plâns că nu au primit informații de la medici și că pacientul s-a stins fulgerător, deși vorbiseră cu el la telefon cu doar două ore înainte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Asta este crimă! Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler! Mi-ați permis să intru la ATI, în container erau 12 grade... Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Oamenii erau acoperți cu cearșaf. Chemați Poliția, vreau să depun plângere împotriva tuturor din acest spital! Se dă șpagă, nu toți sunt senatori, să intre! Și mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori și am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteți și dumneavoastră înregistrată!", a strigat Diana Șoșoacă, în timp ce transmitea live pe Facebook întreaga scenă.

"Să vii să aduci un ceai de mentă tre să aduci șpagă!", s-a plâns o femeie. Intervenția în direct a Dianei Șoșoacă a durat aproape o oră și jumătate.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Diana Șoșoacă a făcut scandal la morga Institutului "Marius Nasta": "De ce puneți morții în saci de plastic? Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler!"