Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Povestea unei fotografii virale: cine e eroul așteptat din Afganistan de fiica sa cu un mesaj inedit

Îşi serveşte patria cu devotament de 20 de ani, iar teatrele de operaţii din Afganistan au devenit a doua lui casă.

de Redactia Observator

la 01.10.2017 , 22:16

Îşi serveşte patria cu devotament de 20 de ani, iar teatrele de operaţii din Afganistan au devenit a doua lui casă. Par cuvinte mari, însă este chiar un mod de viaţă al unui dintre militarii care desfăşoară misiuni peste hotare. A devenit cunoscut însă prin fetiţa lui, care, la ultima întoarcere acasă, l-a aşteptat cu un mesaj inedit. Fotografia a devenit virală după ca a fost postată pe site-ul Ministerul Apărării.

Fiica lui Ionel Croitoru s-a născut cu puţin timp înainte de Crăciun, când era plecat. Iar la fiecare plecare, cea mică numără zilele.

A văzut-o la întoarcere, a strâns-o în braţe şi i-a mulţumit. De-a lungul anilor a fost un real sprijin pentru mama ei şi pentru frăţiorul mai mic.

Vezi și

Greul mai mare l-a dus însă soţia lui. Pe lângă cei doi copii cărora le poartă grija, în suflet poartă dorul de soţ şi grija că i s-ar putea oricând întâmpla ceva.

Deocamdată Ionel este acasă. Nu ştie când i se va propune o nouă misiune sau dacă o va accepta. Toţi sunt conştienţi însă că datoria faţă de ţară poate fi pusă, la un moment dat, pe primul loc.

Batalionul 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi s-a întors la sfârşitul lui august din cea de-a patra misiune. Au fost felicitaţi de mai marii din Apărare, mai ales că s-au întors cu toţii acasă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Evenimente » Povestea unei fotografii virale: cine e eroul așteptat din Afganistan de fiica sa cu un mesaj inedit