Video Controversele din spatele unei sinucideri. Andreea, asistenta din Târgu Jiu, ar fi fost violată

În spatele unei alegeri şocante, Andreea ar fi ascuns o poveste complicată. Asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu ar fi fost violată de trei indivizi, după ce înainte ar fi drogat-o într-un club. Ulterior, aceasta și-ar fi retras plângerea. 

de Diana Severin

la 07.04.2026 , 15:15

Drama din spatele unei sinucideri. Andreea, asistenta din Târgu Jiu, ar fi fost violată în urmă cu 4 luni Andreea Sirbu - Facebook

Andreea obţinuse de curând, în prima instanţă, custodia fiicei sale de 7 ani. Aşa că gestul ei tulburător avea să îi şocheze pe toţi.

Drama din spatele zâmbetului 

A fost găsită spânzurată în duş chiar de tatăl său, care venise să vadă ce se întâmplă pentru că nu îi mai răspundea la telefon. Nu se aştepta nicio clipă la imaginea tulburătoare peste care a dat.

Articolul continuă după reclamă

În spatele zâmbetului cuceritor, Andreea ascundea o controversă. În urmă cu patru luni, aflată într-un club din oraş, tânăra ar fi fost drogată şi apoi violată de trei indivizi. A depus plângere, după care şi-a retras-o a doua zi spunând că a exagerat şi că nu a fost agresată sexual. Dosarul a fost clasat, însă există suspiciuni că ar fi fost şantajată să îşi schimbe declaraţiile dacă nu vrea să piardă custodia fetiţei. Locaţia pe care o frecventa era cunoscută pentru consumul de droguri şi se crede că însăşi Andreea ar fi fost consumatoare. A fost prinsă băută şi drogată la volan în 2023.

Între timp, mesajele de condoleanţe curg pe reţelele de socializare. 

„Andreea a fost un suflet care a ales să salveze alte suflete. Ca asistentă la ATI urgențe, a fost acolo unde era cea mai mare nevoie de ea — între viață și moarte, între teamă și speranță. A dăruit liniște, grijă și putere oamenilor în cele mai grele momente ale lor.

A avut o inimă mare, mereu pregătită să ajute, să aline, să fie sprijin pentru cei care aveau nevoie. Poate că nu toți i-au știut povestea, dar mulți i-au simțit bunătatea.

Plecarea ei lasă un gol imens, nu doar în sufletele celor care au cunoscut-o, ci și în locul unde a făcut atât de mult bine. Andreea nu mai este printre noi, dar va rămâne mereu în amintirea celor pe care i-a ajutat și în inimile celor care au iubit-o. Drum lin printre îngeri, Andreea… un suflet minunat plecat prea devreme.”

Ce spun poliţiştii

La data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 11:40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat, cu privire la faptul că a găsit-o pe fiica sa decedată la adresa de domiciliu. 

Patrula de siguranță publică s-a deplasat la fața locului, împreună cu un echipaj de ambulanță, cei din urmă efectuând manevre de resuscitare, însă, din păcate, a fost declarat decesul femeii de 31 de ani. 

În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului și membrelor.  Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să nu mai mergeţi deloc în vacanţă anul acesta?
Observator » Evenimente » Controversele din spatele unei sinucideri. Andreea, asistenta din Târgu Jiu, ar fi fost violată