Foto El este Paul, tânărul de 21 de ani strivit de acoperișul clădirii pe care o demola: "O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer"
El este Paul, tânărul de 21 de ani care a murit strivit de acoperișul unei clădiri părăsite, după acesta s-a prăbușit peste el. Ceilalți doi oameni cu care era au scăpat cu viață, unul dintre ei având doar răni minore. Din păcate, Paul nu s-a putut salva și a murit sub bucățile de beton.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Paul avea 21 de ani. A murit joi, 4 ianuarie, în localitatea Apoș. Tânărul efectua lucrări la o clădire dezafectată în momentul în care acoperișul acesteia s-a prăbușit peste el. Din primele informații, tânărul și alți doi bărbați demolau clădirea veche, când s-a produs tragedia.
La un moment dat, doi dintre ei s-au urcat la mansardă, moment în care acoperișul casei s-a prăbușit. Paul, tânărul în vârstă de 21 de ani, și un alt bărbat în vârstă de 41 de ani, au fost prinși sub dărâmături. Tânărul a decedat pe loc, în timp ce cealaltă persoană a fost rănită, potrivit oradeasibiu.ro.
A murit strivit de un acoperiș care s-a dărâmat peste el
Oamenii care îl cunoșteau pe tânăr sunt în stare de șoc.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace. A fost un coleg cu suflet bun”,
„Dumnezeu să-l odihnească în pace, nu te vom uita niciodată”,
„Dumnezeu să te odihnească în pace. Vai, ce păcat, Doamne! Ce copil bun a fost”,
„O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere și un gol imens. Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene drag”, sunt doar o parte dintre mesajele publicate.
Autoritățile au deschis o anchetă și încearcă acum să afle cum s-a produs incidentul care a răpit viața tânărului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰