Foto Explozie într-un apartament din Caracal. 25 de oameni au fost evacuați, o femeie a ajuns la spital

O explozie s-a produs într-un apartament din municipiul Caracal, situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă autoritățile au intervenit de urgență cu mai multe echipaje.

de Diana Severin

la 28.03.2026 , 19:36

Explozie într-un apartament din Caracal. 25 de oameni au fost evacuați, o femeie a ajuns la spital - ISU

UPDATE: Din datele preliminare puse la dispoziție de echipa Inspectoratului de Stat în Construcții, structura de rezistență a blocului nu a fost afectată. Acumularea de gaz s-a produs, cel mai probabil, de la un aragaz. Proprietara apartamentului, în vârstă de 57 de ani, prezenta arsuri, gradul I și II, la nivelul feței și membrelor superioare. Pacienta a fost transferată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la Spitalul Slatina.

La fața locului au ajuns pompieri din cadrul Detașamentelor Caracal și Slatina, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenții la înălțime, o autospecială CBRN, o autospecială de primă intervenție și un microbuz de intervenție. De asemenea, intervin și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, potrivit autorităţilor.

În urma incidentului, până în prezent, 25 de persoane au fost evacuate din imobilul cu regim de înălțime parter plus patru etaje.

Articolul continuă după reclamă

Proprietara apartamentului în care s-a produs explozia a suferit arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corpului și a fost transportată la Spitalul Caracal pentru îngrijiri medicale.

Cauza exploziei urmează să fie stabilită de autorități.

Diana Severin Like

Îmi place să descopăr și să cunosc oameni, istorii și locuri. Fiecare poveste mă inspiră, iar curiozitatea este cea care mă motivează să merg mai departe.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut plinul de când au crescut preţurile la combustibil?
Observator » Evenimente » Explozie într-un apartament din Caracal. 25 de oameni au fost evacuați, o femeie a ajuns la spital