O femeie a băgat cuţitul în propriul soţ, dis de dimineaţă, într-un sat din Prahova
O femeie a băgat cuţitul în propriul soţ, dis de dimineaţă, într-un sat din Prahova. Bărbatul a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor. Soţia lui a fost reţinută.
O femeie a băgat cuţitul în propriul soţ, dis de dimineaţă, într-un sat din Prahova. Bărbatul a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor. Soţia lui a fost reţinută.
O femeie din comuna prahoveană Păulești și-a înjunghiat soțul marți dimineață, 21 ianuarie, cu un cuțit. Poliția a fost alertată la 07:20 printr-un apel la 112.
"În această dimineață, în jurul orelor 07:20, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că într-un imobil situat în comuna Păulești, județul Prahova, un bărbat de 40 de ani a fost agresat de către soția sa.
A fost constituită echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, unde, la acest moment desfășoară activități specifice în vederea stabilirii situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.", au anunţat poliţiştii prahoveni, citaţi de Incomod.
Femeia a fost depistată și ea în casă, alături de mama ei, şi se află în custodia poliției.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰