Antena Meniu Search
x

"Flăcările erau mari". O familie a rămas pe drumuri, după ce casa lor s-a făcut scrum. Proprietarul a suferit un atac de panică

O familie a rămas pe drumuri după ce imobilul în care locuia s-a făcut scrum, aseară. Proprietarul casei din localitatea Cumpăna, din Constanţa, a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Iar vecinii lui s-au alarmat că flăcările uriaşe s-ar fi putut extinde şi la casele lor. 

de Lidia Bobes

la 01.03.2023, 08:15

Vezi și

Era în jurul orei 19.30 când a izbucnit incendiul. "Flăcările mari, erau sus, înalte", spune un martor.

Speriaţi că focul s-ar putea extinde şi la casele lor, oamenii din zonă au sunat la 112. Cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă, două autoscări şi o ambulanţă SMURD au fost trimise în localitate.

Oana Manoilă, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: În momentul izbucnirii incendiului în casă se aflau patru persoane care s-au autoevacuat, una dintre acestea, proprietarul, un bărbat de 54 de ani, a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Mansarda şi tot acoperişul imobilului, aproximativ 100 de metri pătraţi, au ars în întregime. Pompierii au scos din curte și o butelie.

Oana Manoilă, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: A fost oprită alimentarea cu energie electrică şi gaze, iar cei de la RAJA au reuşit ridicarea presiunii apei.

Incendiul a fost lichidat înainte să ajungă şi la alte case. Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit focul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » "Flăcările erau mari". O familie a rămas pe drumuri, după ce casa lor s-a făcut scrum. Proprietarul a suferit un atac de panică