Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Florin şi-ar fi ucis nepoţica după o ceartă cu fratele lui, plecat în Germania. Detalii tulburătoare în cazul crimei din Cojasca

O crimă îngrozitoare a cutremurat, azi dimineaţă, comunitatea din Cojasca, judeţul Dâmboviţa. Florin T., un tânăr de 25 de ani, a fost săltat de poliţişti după ce a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis propria nepoţică, o fetiţă de doar 6 ani. Poliţiştii l-au găsit pe individ lângă trupul neînsufleţit al copilei.

de Veronica Micu

la 17.07.2021 , 15:35

Ar fi făcut-o din răzbunare, după un conflict cu fratele său. Vecinii spun că tânărul de 25 de ani o avea în grijă pe nepoţica lui, tatăl copilei fiind plecat în Germania. S-ar fi certat în această dimineaţă, în jurul orelor 8:30-9.00, aşa că Florin T. a decis să se răzbune.

Şi-a ucis nepoata la marginea pădurii din Cojasca

A luat-o pe fetiţă, a dus-o la marginea pădurii din Cojasca şi a înjunghiat-o în zona gâtului. Micuţa nu a avut nicio şansă de supravieţuire. Rănile provocate au fost letale. 

Vezi și
Pe acelaşi subiect

După ce a comis oroarea, tânărul a sunat la poliţie şi a anunţat că şi-a ucis nepoata. Ajunşi la faţa locului, agenţii l-au găsit pe individ lângă trupul neînsufleţit al fetiţei. L-au imobilizat și l-au dus la sediul poliției pentru audieri. De asemenea, au sesizat Serviciul de Medicină legală, care au ridicat cadavrul în vederea efectuării necropiei.

"Astăzi, IPJ Dâmbovița a fost sesizat de un bărbat, cu privire la faptul că acesta a omorât o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla într-o pădure din apropierea locuinței. La fața locului polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, autorul fiind găsit lângă corpul neînsuflețit al minorei. Din primele date s-a stabilit că autorul era în conflict cu fratele său și ca să se răzbune i-a luat fetița de la domiciliu și a ucis-o în pădurea de la marginea localității (tăiată cu un cuțit în zona gâtului)", transmite IPJ Dâmboviţa", au transmis poliţiştii dâmboviţeni.

Ancheta în acest caz este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de reporterul Observator Andre Rotaru -

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Florin şi-ar fi ucis nepoţica după o ceartă cu fratele lui, plecat în Germania. Detalii tulburătoare în cazul crimei din Cojasca