Antena Meniu Search
x

Video Ford Focus făcut praf pe centura Iaşului. Un tânăr a murit pe loc, după un impact înfiorător

Tragedie, seara trecută, pe centura Iaşului, în localitatea Uricani. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit pe loc, după ce a intrat cu mașina într-un zid de beton aflat pe marginea drumului. Autoturismul Ford Focus,la volanul căruia se afla băiatul, s-a făcut bucăţi, părţi din maşină împrăştiindu-se pe şosea.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 11.02.2021, 07:47

  • Accident mortal pe centura Iașului.
  • Acul kilometrajului s-a oprit la 120 km/h.

Nenorocirea s-a produs în jurul orei 22.00.

Din primele informaţii, tânărul se afla la volanul unui Ford Focus când a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de zidul de beton de pe marginea drumului.

În urma impactului, tânărul a intrat în stop cardio-respirator.

La scurt timp după producerea accidentului, la faţa locului au intervenit echipajele de prim-ajutor, dar şi pompierii militari.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Victima este în stop cardio-respirator, este resuscitat de către echipajul de terapie intensivă", au transmis reprezentaţii ISU Iaşi.

Acul kilometrajului s-a oprit la 120 km/h

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajul medical ajuns la fața locului, băiatul nu a mai putut fi salvat.

"În urma verificărilor datelor de identitate, victima avea 23 de ani, iar decesul a fost declarat la ora 22.17", se mai arată în comunicatul ISU.

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri în timpul intervenţiei salvatorilor. 

- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de reporterul Observator Clara Mihociu -

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Ford Focus făcut praf pe centura Iaşului. Un tânăr a murit pe loc, după un impact înfiorător