Video FRF reacționează după tragedia din Petroșani în care a murit un fotbalist junior. Cosmin avea doar 11 ani
Cosmin avea doar 11 ani și o viață întreagă înainte. Urma să se pregătească pentru venirea lui Moș Crăciun. N-a mai apucat. Miercuri seară, el împreună cu alți cinci copii, toți legitimați la Clubul de fotbal Jiul Petroșani, au fost spulberați pe o trecere de pietoni din oraș. Băiatul a fost resuscitat la locul accidentului, dar s-a stins câteva ore mai târziu, la spital. Astăzi, Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj pe site-ul oficial, prin care deplânge tragedia.
Federația Română de Fotbal reacționează în urma tragicului accident de miercuri seară, în urma căruia un băiețel de 11 ani a murit, alți 3 fiind în stare gravă. "Federația Română de Fotbal a aflat cu tristețe de tragicul accident petrecut pe 21 decembrie 2022, la Petroșani, în județul Hunedoara, unde au fost implicați 7 tineri fotbaliști.
Cosmin Popan, un copil de 11 ani legitimat la clubul Jiul Petroșani, a decedat ca urmare a unui accident rutier. Alți șase copii au fost implicați, iar trei dintre aceștia se află internați în stare gravă la Timișoara, unde au fost transportați pentru a primi îngrijiri medicale. Copiii au fost loviți de o mașină pe când traversau regulamentar pe o trecere de pietoni în apropierea stadionului Petre Libardi. FRF regretă dispariția lui Cosmin Popan, transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților și cele mai bune gânduri merg către ceilalți copii implicați în accident, cu speranța că aceștia se vor face bine!”, a transmis Federația Română de Fotbal pe Facebook, dar și pe site-ul oficial.
- ANIMAȚIE GRAFICĂ. Un copil a murit, iar cei 5 prieteni ai săi sunt în stare gravă, spulberați pe ”trecere”...
- Cine este șoferul care a băgat în pământ un băiețel de 11 ani, după ce a spulberat un grup de copii pe o...
- Doi dintre copiii spulberați pe trecere, în Petroşani, au fracturi la picioare, iar al treilea este intubat, în...
Accident în Petroșani. Unul dintre copii a fost purtat pe capota mașinii mai bine de 20 de metri
Reamintim că accidentul s-a petrecut miercuri seară, puţin după ora 22.00, când cei şase copii au fost spulberaţi pe o trecere de pietoni din Petroşani, de un tânăr fără permis, care s-a urcat băut la volan.
Toți cei șase copii, legitimați la Clubul de fotbal Jiul Petroșani se întorceau de la festivitatea de premiere, unde fuseseră medaliați pentru un an sportiv plin de reușite. După premierea de la club și o mică petrecere, Cosmin împreună cu cei cinci colegi se îndreptau spre casă. Mașina i-a lovit în plin când mai avea de parcurs doar câteva sute de metri până acasă.
Potrivit reporterului Observator Alex Prunean, șoferul circula cu o viteză atât de mare, încât unul dintre copii a fost purtat pe capota mașinii mai bine de 20 de metri, iar un pantof i-a fost proiectat în vârful unui copac. Șase ambulanțe au fost chemate în ajutor. Cinci copii au fost duși de echipajele medicale la spital. Pe un alt băiat, l-au transportat părinții. Toți, cu fracturi multiple. După o noapte în care s-au luptat pentru viaţa lui, medicii au declarat decesul lui Cosmin. Din fericire, la această oră, ceilalți copii accidentați sunt în stare stabilă.
După accident, șoferul vinovat, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului. A fost prins la câțiva kilometri distanță, reținut și, ulterior arestat pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰