Antena Meniu Search
x

Gheorghe Dincă a mărturisit ororile unui coleg de celulă, care era însă polițist sub acoperire

Gheorghe Dincă a fost descusut în celulă de un polițist sub acoperire, căruia i-a povestit în detaliu ororile la care le-a supus pe cele două adolescente: Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu.

de Redactia Observator

la 17.01.2020, 21:23

Vezi și

Gheorghe Dincă a fost descusut în celulă de un polițist sub acoperire, căruia i-a povestit în detaliu ororile la care le-a supus pe cele două adolescente: Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu. Toată mărturia a fost înregistrată şi este probă în dosar. Planul diabolic a fost atent premeditat. Mecanicul din Caracal şi-a transformat casa într-o temniță din care nu se putea evada, iar apoi a ieșit la vânătoare. Nimeni nu știe câte victime a făcut până acum. Detaliile sunt înfiorătoare, au un puternic impact emoţional, iar multe nu pot fi reproduse!

Ororile lui Gheorghe Dincă se întind pe 400 de pagini, iar unele detalii sunt absolut înfiorătoare. Pentru a intra în mintea lui şi a-i smulge mărturiririle în celula lui a intrat un poliţist sub acoperire.

DINCĂ Gheorghe: Ce să … eu de unde să știu ce era în mintea ei? Cum, tu știi ce e în mintea unui dușman? Eu eram un dușman, nu?

Coleg celulă: Tu erai dușmanu', corect, și ea era … o …

DINCĂ Gheorghe: Victimă.

Coleg celulă: Da, o victimă.

Prima victimă, Luiza Melencu. Trei zile a rezistat adolescenta în ceea ce procurorii numesc o închisoare pregătită de principalul suspect încă din luna februarie a anului trecut. Un loc asupra căruia deținea controlul absolut și din care nimeni nu ar fi putut să scăpe fără voia sa.

DINCĂ Gheorghe: EA, FATA, A SPERAT UN AJUTOR CÂND A ȚIPAT. ASTA S-A NIMERIT, A FOST, A VĂZUT, asta era o chestie care. așa. și NU MAI PUTEAM SĂ FAC FAȚĂ. ȘI TREABA A FOST MAI. MAI NASOALĂ ȘI MAI AIA, CĂ AU FOST ȘI PORȚILE DESCHISE. Înțelegi? ȘI A PRINS ȘI A INTRAT, CÂND ERA …Ce mai puteam să fac?

Coleg celulă: FANE?

DINCĂ Gheorghe: Păi da cum……ÎL FĂCEAM ȘI PĂ EL ÎN BUTOI ȘI DUCEAM CENUȘA…DE NU SE GĂSEA NIMIC ȘI GATA! ZIC: „ȚINE MINTE CE-ȚI SPUN, NU MĂ SCOATE DIN SĂRITE!" Au fost discuții și la prima și la a doua….ȘI PÂNĂ LA URMĂ ÎNCOLȚITE….ce…cum!

Coleg celulă: N-avea ce să mârâie că era deja pachet.

DINCĂ Gheorghe: DA. SIGUR CĂ DA.

DINCĂ Gheorghe: DA M-AM CALMAT ȘI… M-AM OPRIT, AM ZIS CĂ SĂ NA, SĂ… OPREȘTE, SE FACE. DUPĂ ACEEA AM VĂZUT CĂ NU MAI MIȘCĂ ȘI…

Coleg celulă: Ai luat pulsul, ai văzut că-i gata?

DINCĂ Gheorghe: Gata, ce să mai… gata da. Am mișcat mâinile…cutare, dar s-a terminat.

DINCĂ Gheorghe: Nu, nu gândeam: PUȘCĂRIE, PUȘCĂRIE, PUȘCĂRIE. AM FĂCUT-O, ACUM TREBUIE SĂ FAC SĂ SCAP DĂ… SĂ MĂ APĂR. DECI ERA APĂRAREA…"

Gheorghe Dincă povesteşte că a ars-o şi a doua zi i-a aruncat cenuşa şi fragmentele osoase în liziera din Caracal.

3 luni mai târziu, a doua victimă - Alexandra Măceşanu. Şi ea în ochii lui Gheorghe Dincă - un obiect sexual. Ea nu este însă ucisă din cauza apelului la 112. Ci, spun procurorii, pentru că, dintr-o dată, în ochii lui dincă devine " tupeistă" si" total schimbată".

DINCĂ Gheorghe: … mai ales din ce-ai văzut! Ia fii atent! Stai să-ți spun eu! Păi da eu n-am știut că ea a vorbit la 112. Deci la ora doișpe și n-a mai vrut și s-a luat că era tare-n gură, mă înțelegi? … cu mine, pentru că ea aștepta, săraca! Ea dădease telefon și ea era echipată, ea aștepta să vină s-o a. ajute, s-o salveze.

După toate ororile povestite, Gheorghe Dincă le-a cerut astăzi în prima întâlnire cu judecătorii să îl lase în arest la domiciliu. În casa care a fost temniţă pentru cele două fete. La intrare, mai mulţi oameni l-au aşteptat şi l-au huiduit.

Gheorghe Dincă rămâne însă după gratii.

Coleg celulă: Dă-i Doamne minte românului.

DINCĂ GHEORGHE: De pe urmă.

Coleg celulă: Lasă bre', ți-a plăcut ce tot atâta o dai în…

DINCĂ GHEORGHE: PĂI UITE, NU VEZI CĂ D-AIA MI-A PLĂCUT, SUNT AICI. CUM, AM ZIS CEVA?!"

Bărbatul de 66 de ani riscă închisoarea pe viaţă şi urmează să fie mutat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Craiova. Singur în celulă, aşa cum a recomandat psihologul criminalist - care spune că Gheorghe Dincă este un pericol pentru oricine este în preajma lui şi nu i se supune.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Gheorghe Dincă a mărturisit ororile unui coleg de celulă, care era însă polițist sub acoperire