Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gropi din metru în metru şi roţi distruse pe DN1. Drumarii aşteaptă să se facă 10 grade pentru a le repara

Drumul Naţional 1 s-a transformat în traseu de slalom uriaş pentru şoferi, între Braşov şi Sibiu. Zăpezile au măcinat asflatul şi au lăsat gropi din metru în metru. Drumarii aşteaptă vreme mai bună ca să repare şoseaua. Până atunci, cei care decontează situaţia sunt şoferii, drumul s-a umplut de capace de roţi distruse.

de Claudiu Loghin

la 25.02.2026 , 19:55

Drumul Naţional 1 a devenit un test de rezistenţă pentru suspensiile maşinilor şi pentru oasele şoferilor.

Ninsorile şi îngheţul au lăsat gropi din metru în metru, pe unele porţiuni.

"E foarte deranjant, pentru că noi trebuie să ocolim găurile acestea. Trebuie să fii atent. Ai dat într-o groapă, ai pierdut controlul, ai făcut un accident".

Articolul continuă după reclamă

"Dacă mergi în coloană, mergi în spatele altuia, imediat poate dai în gaură. Dacă încerci să ocoleşti îi stânjeneşti pe ceilalţi din partea de mers", spun şoferii.

Drumarii aşteaptă primăvara ca să repare şoseaua

"Mixtura stocabilă rece ne acoperă o groapă, dar nu rezistă mai mult de două săptămâni, maxim trei săptămâni. În momentul în care vremea ne va permite şi vom avea peste 10 grade, staţia de asfalt va porni şi atunci, cu siguranţă, în câteva zile vom îndepărta toate problemele majore", spune Tudor Duțu, director executiv DRDP Brașov.

Cele mai multe gropi sunt între Ghimbav şi Codlea şi în porţiunea dintre Perşani şi Făgăraş, pe aproape 30 de kilometri. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ţineţi banii la comun cu partenerul?
Observator » Evenimente » Gropi din metru în metru şi roţi distruse pe DN1. Drumarii aşteaptă să se facă 10 grade pentru a le repara