Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Hala Antrefrig arsă în Capitală era asigurată pentru 12 mil. €. Proprietarul riscă să nu primească niciun ban

Depozitul Antrefrig din Pantelimon, ars din temelii acum două zile, avea asigurări de 12 milioane de euro. Dar fără autorizație ISU, despăgubirea e pusă sub semnul întrebării. Compania poate refuza plata, iar proprietarul, un iranian cu afaceri controversate, riscă să rămână doar cu paguba. 

de Denisa Dicu

la 25.09.2025 , 23:53

"Nu aveau autorizatie de securitate la incendiu", a declarat Daniel Vasile, ISU Bucureşti-Ilfov.

Lipsa autorizației ISU pune sub semnul întrebării despăgubirile. Depozitul Antrefrig era acoperit prin trei polițe, în valoare totală de aproape 12 milioane de euro, dar asigurătorul poate refuza plata sau poate reduce suma, spun specialiştii. 

Cum ar putea proprietarul Antrefrig să piardă asigurarea

Articolul continuă după reclamă

"Emiterea unei polițe de asigurare nu este întotdeauna condiționată de avizul sau autorizația ISU. Există niște documente minime prevăzute de lege, iar cele pe partea de securitate pot fi negociate cu asigurătorul, cu niște termene de implementare. Dacă intervine o daună, iar aceste măsuri au fost asumate, dar nu au fost implementate, asiguratul poate fi decăzut din dreptul de despăgubire și poate primi chiar excludere", a declarat Marius Constantinescu, broker asigurări.

Există și varianta în care despăgubirile se reduc cu 15%. Practic, din cele 12 milioane de euro asigurate, proprietarul pierde aproape două.

"Până la obţinerea definitivă a avizului ISU, asigurătorul poate să încheie poliţa de asigurare, dar, până la autorizare, se foloseşte această franciză", a declarat Dorel Duţă, preşedinte Uniunea Societăţilor de Intermediere în Asigurări. 

Compania de asigurările a confirmat pentru Observator că există polițe valabile pentru clădirile de pe platforma Antrefrig, dar spune că nu poate oferi acum detalii. 

În depozite erau mărfuri de milioane: de la carne la haine. Totul s-a făcut scrum, iar pierderile sunt uriașe, pentru că marfa nu avea asigurare. 

"În acest domeniu industrial, sunt multe societăţi care nu-şi protejează patrimoniul", a declarat Dorel Duţă, preşedinte Uniunea Societăţilor de Intermediere în Asigurări.

Focul stins după 36 de ore

Hala aparține lui Jafar Kabiri, ale cărui afaceri îl plasează în top cinci firme cu acționariat iranian din România. Polițiștii i-au confiscat arme de foc, iar presa l-a legat de o anchetă de trafic ilegal de carne de pasăre.

"Vă mulţumesc foarte mult. Suntem cu colegii de la... echipa de la ISU şi Poliţie", a declarat Jafar Kabiri, proprietarul halei. 

Jafar Kabiri a deţinut Antrefrig împreună cu un alt iranian Manloucher Saadati-Sohi, cu afaceri extrem de controversate pe piaţa imobiliară din Capitală. 

După 36 de ore cu luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care s-a manifestat pe o suprafață de 7 mii de metri pătrați si a distrus hala. Azi au fost făcute primele cercetări la faţa locului, iar poliţistii au deschis un dosar penal pentru distrugere.

Anchetatorii merg pe ipoteza unui scurtcircuit, izbucnit fie la sistemul de panouri fotovoltaice de pe clădire, fie la instalaţia de răcire a depozitului. 

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Hala Antrefrig arsă în Capitală era asigurată pentru 12 mil. €. Proprietarul riscă să nu primească niciun ban