Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ieşeau flăcări mari de tot, pocnituri". Incendiu puternic la o locuinţă din Capitală. În curte se aflau patru butelii de gaz

Zi grea pentru pompierii bucureşteni, după ce două incendii au avut loc unul după altul, în Sectorul 2 al Capitalei. O casă, de pe strada Căluşei, a luat foc, iar zona a fost cuprinsă cu repeziciune de fumul gros şi intoxicant. Pericolul a fost uriaş, întrucât în curte se aflau mai multe butelii cu gaz. La scurt timp după ce pompierii au stins flăcările imense, un alt incendiu a izbucnit la parterul unei clădiri dezafectate, la câteva străzi distanţă.

Bogdan Dinu
de Bogdan Dinu

la 21.05.2024 , 12:06

Flăcări uriaşe au cuprins casa de pe strada Căluşei. Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului, însă în zonă începuse să se simtă miros de gaz. 

În casă se aflau patru butelii de gaz

Bogdan Dinu - reporter Observator: Pompierii acţionează cu grijă, pentru că în interiorul casei sunt nu mai puţin de 4 butelii care ar putea să explodeze dintr-un moment în altul. 

Vezi și

Pompierii au reuşit să evacueze două persoane din locuinţa vecină, iar una dintre ele a avut nevoie de ajutorul medicilor după ce inhalase prea mult fum.

Pe acelaşi subiect

Femeie: Am văzut fum că ieşea, fum foarte mult şi negru, pocnituri şi ieşeau flăcări mari de tot. S-a dat telefon, a dat vecina telefon la pompieri. Că deja era flacăra sus.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul, suprafaţa afectată fiind de aproape 100 de metri pătraţi, şi din fericire, nu au fost victime. La scurt timp, însă, un alt apel la 112 a anunţat un incendiu la câteva străzi distanţă. Parterul unei clădiri dezafectate, de pe strada Ştefan cel Mare, a fost inundat de flăcări şi fum dens, care se putea observa de la kilometri distanţă.

Peste 10 autospeciale au intervenit pentru a stinge incendiul, iar în scurt timp, echipajele au reuşit să îl lichideze, flăcările cuprinzând doar gunoaiele menajere.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » "Ieşeau flăcări mari de tot, pocnituri". Incendiu puternic la o locuinţă din Capitală. În curte se aflau patru butelii de gaz