Video În Târgu Jiu, autorităţile au făcut Festivalul Berii pe heliportul pentru urgenţele SMURD. O turistă din Austria a rămas uimită: "Un sistem bolnav"
Distracţia are prioritate înaintea sănătăţii. La Târgu Jiu, elicopterele SMURD şi-au schimbat traseul din cauza Festivalului Berii. În locul în care până ieri erau aduşi pacienţi în stare gravă, acum găseşti trambuline, tarabe cu mâncare şi vată pe băţ. E ultimul an în care va fi petrecere pe heliport, se apără autorităţile locale.
Un bolnav 52 de ani a fost preluat de elicopterul SMURD, de pe tereul de fotbal din Târgul Jiu. Medicii au fost nevoiţi să-şi facă loc printre tinerii care erau la meci. Astfel de scene vor avea loc timp de patru zile.
Până duminică, terenul de fotbal din Târgu Jiu va fi heliport
Elicopterele SMURD vor fi nevoite să aterizeze pe stadion să preia bolnavii aflaţi în stare gravă din Târgu Jiu. În timpul acesta, peste râul Jiu, pe heliport se ţine o mare petrecere. A fost deja amenajată scena pe care vor urca artiştii ce vor cânta la Festivalul Berii, iar în jurul acestuia au fost aduse tiribombele, dar şi tarabele cu mici şi bere.
Nici localnicii, şi nici turiştii nu sunt de acord cu decizia edililor de a muta temporar heliportul.
- Elicopterele SMURD, nevoite să aterizeze pe un teren de fotbal, la Târgu Jiu. Pe heliport are loc Festivalul Berii
- Elicopterele SMURD vor putea ateriza noaptea pe heliportul din Târgu Jiu, la 11 ani de la inaugurare. Autoritățile...
- "A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit...
- O plantă rară, păzită zi și noapte într-o pădure din Târgu-Jiu. Cristi: "I se mai spune și floarea de șah"
- Militar găsit împuşcat, într-o unitate din Târgu Jiu. Tânărul de 30 de ani a fost transportat în stare gravă...
Turistă din Austria: Nu este bine, nu este bine!
Reporter: Nu este în regulă?
Turistă din Austria: Nu este ok! Este un sistem bolnav.
Localnic: Dacă domnul primar al oraşului, domnul Romanescu, vede situaţia asta distracţia, a bea şi a mânca, înaintea unei intervenţii urgente este problema dumnealui. Dar nu mi se pare corect aşa ceva.
Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: Începând de anul viitor, evenimentele se vor muta în noul parc de 12,5 hectare din zona Narciselor. Acolo avem un contract care se apropie de finalizare.
Heliportul este oricum în proces de modernizare, spune primarul. Se fac lucrări de semnalizare pentru ca pacienţii să poată fi transportaţi şi noaptea.
Investiţia autorităţilor locale se ridică la peste 3 milioane de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰