Video Incendiu în Delta Văcăreşti. Focul stins nu oferă garanţia că pericolul a trecut: în lipsa măsurilor, vegetaţia se poate aprinde oricând
Din nou incendiu în Delta Văcăreşti. În mai puţin de două ore au ars 15 mii de metri pătraţi de vegetaţie. Totul în jur a fost acoperit de un nor gros de fum, iar locuitorii au fost avertizaţi prin mesaje Ro Alert să rămână în case. Zeci de pompieri s-au chinuit să stingă flăcările, iar circulaţia în zonă a fost oprită ore întregi.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Momentul în care Kamala Harris a pierdut alegerile. Strategia care s-a întors împotriva ei
Incendiul din Delta Văcăreşti a izbucnit în jurul orei 13, iniţial pe o porţiune mică acoperită cu vegetaţie uscată. S-a extins rapid, însă. Vântul puternic nu a făcut decât să înteţească focul şi să îngreuneze munca pompierilor. "Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu 11 autospeciale de stingere cu apă şi spumă", a declarat Ioana Blănaru, ISU.
Coloanele înalte de fum dens s-au văzut de la zeci de kilometri distanţă, iar oamenii din zonă au primit avertizare Ro Alert. "Se aude şi ambulanţa. Înseamnă că de aia trecea poliţia aşa, în grabă", comenta un trecător. "Altă minune de incendiu."
Incendiul din Delta Văcăreşti, stins după două ore
Focul a fost stins după aproape două ore, însă deocamdată nu a stabilit nimeni cauza oficială. Parcul Natural Văcăreşti se află în administraţia Primăriei Capitalei. Fostul şef al Gărzii de Mediu spune că, deşi nu este primul incendiu acolo, nimeni nu a luat vreo măsură.
- Incendiul din Delta Văcărești a fost lichidat. Au ars 15 mii de metri pătrați. Intervenția pompierilor,...
- Mărturiile călătorilor, după ce o garnitură s-a blocat între staţiile Basarab şi Griviţa. Trenul defect a...
- Un bărbat din Vâlcea a fost reţinut, după ce a turnat benzină peste parteneră şi i-a dat foc. Totul ar fi...
"Nu avem pază acolo, nu avem un gard care să limiteze accesul şi să poată fi controlat accesul respectiv. Nu avem nicio instalaţie care să ajute autospecialele de pompieri la stingerea incendiilor. Ne lăudăm cu ea, dar am rămas la stadiul de amenajare de bordei. Primăria Bucureşti abia a desemnat un om în fruntea unei viitoare administraţii care nu există", spune Octavian Berceanu, fost şef Garda de Mediu.
"Vom cerceta cauzele și vom face demersuri pentru suplimentarea pazei. ANPV e o structură recent înființată; suntem în procedură de angajări, inclusiv angajări de rangeri pentru parc", transmite conducerea Administraţiei Parcului Natural Văcăreşti.
Nu este prima oară când Delta Văcărești ia foc
Delta Văcărești arde aproape în fiecare an. Cel mai mare incendiu a fost în februarie 2020, cu o treime din suprafaţă afectată. În 2016, parcul natural, care se întinde pe 180 de hectare, a fost declarat arie protejată. Peste 100 de specii de specii de păsări, mamifere, amfibieni și reptile trăiesc aici, multe protejate de lege.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰