Video Incendiu puternic în Rahova. Patru case cuprinse de flăcări, pompierii intervin cu 9 autospeciale
Pompierii intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins case şi anexe gospodăreşti din Bucureşti şi se manifestă cu degajare mare de fum.
Update: ISU Bucureşti-Ilfov a precizat, de asemenea, că autospecialele sunt amplasate pe 3 străzi şi acţionează pentru localizarea incendiului.
”Se observă degajare de fum la nivelul acoperişurilor, unde este îndepărtată învelitoarea din tablă. Până în acest moment au fost preluate 2 persoane, fără arsuri sau expunere la fum, care sunt preluate de echipajele SMURD (un bărbat imobilizat la pat evacuat, respectiv o femeie cu stare de lipotimie)”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Incendiu puternic în Bucureşti
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la case şi anexe gospodăreşti în stradă Garoafei, suprafaţă estimată de 700mp. Au fost luate măsuri pentru evacuarea locatarilor”, a transmis, sâmbătă, ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a rpecizat că a fost preluată de către echipajele SMURD o persoană care necesită acordarea primului ajutor.
Arderea se manifestă cu degajare intensă de fum.
Au fost alertate 9 autospeciale de stingere, SMURD, descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰