Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Individul care a ucis două femei în coaforul de la Perla vrea să scape de închisoare

Criminalul de la Perla, care şi-a ucis soţia şi pe una din colegele acesteia în coafor, încearcă să scape din puşcărie. După opt ani de închisoare, le-a cerut magistraţilor să-i reducă pedeapsa. În sala de judecată şi-a cerut iertare pentru cele două crime comise cu sânge rece.

de Redactia Observator

la 20.02.2020 , 20:18

  • Individul care a ucis două femei în coaforul de la Perla vrea să scape de închisoare
  • Acum opt ani, bărbatul a ucis două femei şi a rănit alte şase persoane

Criminalul de la Perla, care şi-a ucis soţia şi pe una din colegele acesteia în coafor, încearcă să scape din puşcărie. După opt ani de închisoare, le-a cerut magistraţilor să-i reducă pedeapsa. În sala de judecată şi-a cerut iertare pentru cele două crime comise cu sânge rece şi pare convins că a plătit destul.

În faţa judecătorilor, criminalul şi-a cerut scuze pentru crima care în urmă cu opt ani a şocat o Românie întreagă. Agent de poliţie, Gheorghe Vlădan a intrat în coaforul Perla, şi-a împuşcat mortal soţia, pe o colegă a femeii şi a rănit alte şase persoane: "Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat şi pentru victime. Nu pot da timpul înapoi. Nu pot repara nimic. Am pierdut totul, inclusiv casa. Fiul meu a plătit 17.500 euro victimelor".

Este pledoaria ucigaşului care a încercat să-i convingă pe magistraţi să-i înlocuiască pedeapsa pe viaţă cu închisoare pentru 25 de ani. A împlinit 60 de ani, iar legea spune că poate acum să obţină o pedeapsă mai puţin aspră. Nu i-ar executa însă pe toţi.

Vezi și

În aceste condiţii legea spune că trebuie să execute două treimi din pedeapsă, adică puţin peste 16 ani. Opt i-a făcut deja. Mai departe se scad zilele pentru recursul compensatoriu şi zilele câstigate pentru munca în penitenciar. La un calcul simplu rezultă că în mai puţin de şapte ani ar putea să ceară liberarea condiţionată.

Familia casierei ucise de Vlădan e revoltată de tupeul criminalului.  

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Magistraţii de la Tribunalul Giurgiu au fost de acord cu revocarea pedepsei pe viaţă. Decizia finală va fi luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în următoarele zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Individul care a ucis două femei în coaforul de la Perla vrea să scape de închisoare