Inculpaţii din dosarul Revoluţiei vor retrimiterea acestuia la procurori
O viaţă nu e de ajuns pentru a rezolva Dosarul Revoluţiei! 30 de victime, supravieţuitori sau rude ale celor împuşcaţi, au murit de la ultimul termen până astăzi, aşteptând dreptatea. Pentru supravieţuitorii care au mers astăzi la proces, agonia se prelungeşte.
- Inculpaţii din dosarul Revoluţiei vor retrimiterea acestuia la procurori
- Inculpaţii consideră că rechizitoriul nu este complet
O viaţă nu e de ajuns pentru a rezolva Dosarul Revoluţiei! 30 de victime, supravieţuitori sau rude ale celor împuşcaţi, au murit de la ultimul termen până astăzi, aşteptând dreptatea. Pentru supravieţuitorii care au mers astăzi la proces, agonia se prelungeşte: judecata a fost amânată până la finalul lunii martie.
"Pe astea le-am găsit eu în mână şi torace când l-am dezbrăcat. Şi m-au minţit! Câţi ani avea fiul dumneavoastră? 18 ani şi 6 luni".
Astăzi ar fi avut aproape 50 de ani. Dacă viaţa nu i-ar fi fost curmată de două gloanţe trase la întâmplare.
De-o viaţă, mamele şi taţii care şi-au pierdut copiii în decembrie 1989 trăiesc cu un singur gând: să se găsească vinovaţii. Durerea lor creşte în fiecare zi în care Justiţia Română întârzie să facă lumină în dosarul Revoluţiei.
Peste 4.000 de victime implicate în dosar aşteaptă adevărul. Sunt supravieţuitori şi rude ale celor ucişi în 89. Tot mai puţini de la un an la altul. 30 au murit după ultimul termen şi n-au mai apucat procesul care a fost amânat din nou astăzi.
Mai mult, cele 3.300 de volume din dosar ar putea fi retrimise la procurori. O decizie care le-ar surâde celor trei inculpaţi: Ion Iliescu, fostul şef al Aviaţiei Militare, Iosif Rus şi Emil Cico Dumitrescu, fost membru CFSN.
Până când judecătorii de la Curtea Supremă o să decidă dacă dosarul Revoluţiei a fost întocmit legal, sute de oameni se înghesuie pe holuri la fiecare termen. Sălile de judecată nu sunt suficient de încăpătoare.
"Sunt prezente părţile în sală? O să vă rog, pentru că am luat act de prezenţa dumneavoastră, să mergeţi în afara sălii".
Următorul termen a fost stabilit pentru 27 martie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰