Video Infectat cu două bacterii, un bărbat de 53 de ani a rămas paralizat. Familia dă spitalele în judecată
Acuzaţii grave făcute de familia unui fost pacient al Spitalului Judeţean Timişoara. Oamenii acuză că bărbatul de 53 de ani nu mai poate să meargă după ce a fost infectat cu două bacterii. Ar fi luat un stafilococ de pe Secţia de Neurologie care i-a afectat măduva spinării şi a paralizat. Ulterior a fost transferat la spitalul din Reşiţa şi adus înapoi la Timişoara, unde a trecut printr-o operaţie. Şi aşa s-ar fi ales cu încă o bacterie.
Familia este hotărâtă să facă plângeri la direcțiile de sănătate publică din Timiș, respectiv din Caraș-Severin, și să acționeze în instanță Spitalul Județean din Reșița și cel din Timișoara. Rudele spun că totul a început în luna august, când bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a ajuns în grija medicilor după un traumatism la cap. A fost victima unei agresiuni și, de atunci, totul a luat o turnură tragică. A stat 3 săptămâni internat în secția de neurologie a Spitalului Județean din Timișoara. A făcut acolo, la un moment dat, o infecție în zona unde avea branula, în zona mâinii, însă nimic nu pare să ridice probleme. Ulterior, este trimis la Reșița, unde începe o durere atroce de spate. Asta deși omul era tratat pentru problemele pe care le avea în zona capului.
Trec săptămâni în care starea sa se înrăutățește. La un moment dat, un RMN arată că sunt, într-adevăr, probleme în zona spatelui. Familia insistă să fie primit din nou la Timișoara, însă lucrurile nu se mișcă atât de repede. Omul paralizează și ajunge, în sfârșit, la Timișoara, în prag de septicemie. Aici, cadrele medicale constată că problema de la spate, infecția pe care o are, este cauzată de un stafilococ auriu. Este operat și primește, în sfârșit, tratamentul cu antibiotic, iar starea lui se îmbunătățește.
Acum, bărbatul se află în județul Bihor, la o clinică privată, unde face recuperare. Interesant este că, la internarea în această clinică de recuperare, i s-au făcut analize. S-a constatat că a mai contractat o bacterie nosocomială – este vorba de Klebsiella pneumoniae.
Despre această bacterie a mai vorbit, de altfel, și managerul unității sanitare, care recunoaște că sunt probleme cu infecțiile nosocomiale, care există în toate spitalele reale, spune acesta. Este focar în secția de anestezie-terapie intensivă și în secția de arși: 6 cazuri confirmate, iar 2 oameni au murit după ce starea lor s-a agravat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰