Investiţia de 700.000 € dintr-o staţiune montană. La sfârşitul lunii sunt aşteptaţi turiştii pe pârtii
Pe pârtia de schi de la Durău-Neamț apar mormane de zăpadă. Instalaţiile pentru zăpadă artificială au pornit, iar la sfârşitul lunii sunt aşteptaţi pasionaţii de sporturi de iarnă.
"La Durău ninge, a început să ningă de vreo opt zile, am pornit fabrica noastră de zăpadă". Deși temperaturile au fost cu plus în miezul zilei, fabrica de zăpadă de la Durău a dat randament.
Soarele strălucește la Durău deși sunt 10 grade afară mormanele de zăpadă artificială cresc cu aproape 4 metri cubi pe oră. Până la sfârșitul lunii instalația va produce o cantitate însemnată de zăpadă ceea ce ar permite deschiderea sezonului de iarnă odată cu minivacanța de 1 decembrie.
Instalația a fost pusă în funcțiune anul trecut, după ce în sezonul de iarnă 2023/2024 au fost doar patru weekenduri cu zăpadă. "Sezonul trecut, după ce am montat făbricuța noastră de zăpadă, am pornit producerea zăpezii undeva la 20 noiembrie, pe data de 15 decembrie am deschis sezonul de schi, săniuș absolut tot parcul funcțional și am funcționat până pe 20 martie, adică am avut 3 luni de zile pline", a explicat George Chiriac, administrator pârtie.
Instalaţia pentru zăpadă artificială costă 700.000 de euro şi consumă curent de 200 de lei pe oră. "E un congelator foarte mare, are nevoie de vreo 250 de litri de freon", a declarat Ovidiu Calară, operator pârtie.
Cei care plănuiesc să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie în staţiunea Durău sunt așteptați la pensiunile din zonă cu meniuri tradiţionale. "Se comanda a la carte, avem oaie, vită, porc. Păstrăvul care e din păstrăvăria noastră". O cameră matrimonială 420 de lei pe noapte, care are micul dejun inclus şi accesul la spa. Apartamentele sunt 690 de lei noapte, la fel cu mic dejun și acces la spa.
Administatorii pârtiei de la Durău vor să dea startul sezonului de sporturi de iarnă pe 29 noiembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰