Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ioan Brânzan, dascăl la 80 de ani. "Mi-au trecut prin mână 432 de medici şi 1.600 de ingineri"

La vârsta la care mulți se bucură de pensie, un profesor de fizică din Alba Iulia a ales să îşi petreacă bătrâneţea acolo unde i-a plăcut cel mai mult. Şi evident, unde se simte cel mai tânăr: printre elevi, la catedră. După ani întregi de calcule şi metode ştiinţifice, predate tinerilor ca să dezvolte gândirea logică, dascălul a ajuns la cea de-a 57 generaţie pe care o îndrumă. 

de Redactia Observator

la 14.09.2025 , 11:29

"Cât mai staţi la catedră? Mi-a pus o astfel de întrebare un elev chiar ieri când am venit la şcoală...cât mă ţine Dumnezeu", mărturiseşte profesorul Ioan Brânzan.

Şi a trecut deja mai bine de o jumătate de secol. Ioan Brânzan se numără printre cei mai vechi dascăli activi din România. S-a dedicat şcolii şi elevilor din prima secundă şi nu a fost deloc greu de convins să predea şi după pensionare. Asta deşi planurile din tinereţe erau altele.

"Dragostea pentru fizică să ştiţi că e o întâmplare. Am vrut să ajung inginer silvic şi cineva din familie care era profesor a spus că acolo reuşesc numai copii de miniştri. Am mers în Bucureşti, am văzut două afişe: Facultatea de Matematică şi Facultatea de Fizică. Din cele două afişe l-am ales pe cel de la fizică", spune Ioan Brânzan.

Articolul continuă după reclamă

Ioan Brânzan: Mi-au trecut prin mână 432 de medici şi 1.600 de ingineri

De-a lungul celor 56 de ani de când este la catedră, "omul de fizică", aşa cum e poreclit de elevi, a ajutat generaţii întregi să înţeleagă materia cum trebuie. Şi nu puţini sunt cei care au reuşit: "Mi-au trecut prin mână 432 de medici şi 1600 de ingineri, asta după scrisorile pe care le am".

Vârsta înaintată a venit atât cu prejudecăţi, cât şi cu admiraţie. La şcoală, însă, Ioan Brânzan este iubit de toată lumea. "Dânsul pentru noi reprezintă un stâlp Este omul care emană energie prin toţi porii", spune Mihai Groza, profesor de istorie. "Trebuie să recunosc că domnul profesor nu-şi arată vârsta", mărturiseşte Delia Răulea, director adjunct Liceul German.

"Mie mi se pare că domnul profesor ne respectă, tot încearcă să înţelegem ceva şi la sfârşitul orei să mergem acasă cu ceva în cap", spune o elevă. "Pentru noi el este ca un fel de părinte. La ore mai infiltrează unele glume între lecţii ca să facă ora mai interactivă", adaugă un elev.

Înainte nu-mi plăcea aşa mult fizica, însă cu domnul profesor a devenit puțin mai suportabilă şi vin la ore cu drag. Lipsa de profesori specializați în științe reale a fost doar o confirmare că locul lui este tot acolo: în clasă, lângă tabla cu formule și minți curioase.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Ioan Brânzan, dascăl la 80 de ani. "Mi-au trecut prin mână 432 de medici şi 1.600 de ingineri"