Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis şi Ponta participă la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta participă astăzi la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii

de Redactia Observator

la 24.01.2015 , 10:45

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta participă astăzi la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii

Şeful statului a luat parte la ceremonia religioasă şi a depus o coroană la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza.

Articolul continuă după reclamă

"Unirea a fost un act de mare abilitate politică. A servi tara înseamnă, înainte de toate, asumarea cu mare responsabilitate a unor mari idealuri. Să nu trăim cu iluzia că atunci a fost uşor", a declarat preşedintele Iohannis.

Şi Victor Ponta a ţinut un discurs: "Aş vrea ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, să aduc un omagiu Iaşiului şi Moldovei, celor care au sacrificat intersele locale pentru ideea de unitate. Vă urez tuturor, că în fiecare zi a anului, nu numai pe 24 Ianuarie şi 1 Decembrie, să vă gândiţi că uniţi suntem mai putenici".

Şi în Bucureşti vor avea loc ceremonii militare şi religioase cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Unite. Vor fi depuse coroane de flori şi vor avea loc concerte ale fanfarelor militare. Festivităţile au loc la Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Iohannis şi Ponta participă la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii