Ion Iliescu, după audierea în Dosarul Revoluţiei: "Am avut o convorbire amicală, sunt martor"
Fostul preşedinte Ion Iliescu a venit joi la Parchetul instanţei supreme, fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a venit joi la Parchetul instanţei supreme, fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul Revoluţiei, în care se fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii.
UPDATE 11:30 Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat joi, după ce a fost audiat timp de două ore la Parchetul instanţei supreme, că este martor în dosarul Revoluţiei şi că a avut "o discuţie amicală” cu procurorii militari care fac cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii în această cauză.
Întrebat dacă se simte vinovat pentru oamenii care au murit la Revoluţie, Ion Iliescu a spus: "Pentru ce? … Trebuie să ai discernământ (să pui această întrebare, n.r.)”.
La intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ion Iliescu nu a dorit să spună în ce dosar a fost chemat de procurori şi dacă are calitate de martor sau dacă anchetatorii îl vor pune sub acuzare.
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
- "Vom da faliment". Managerii de spitale reacţionează la OUG privind retragerea medicilor pensionari
Potrivit unor surse judiciare, Ion Iliescu va da declaraţii de martor în dosarul Revoluţiei, în care în prezent se fac cercetări in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii.
În cadrul anchetei, procurorii militari ai Parchetului instanţei supreme au audiat, în ultima perioadă, mai mulţi foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi au cerut acte de la mai multe instituţii, care vor fi folosite în ancheta în care se fac cercetări pentru infracţiunii contra umanităţii.
Printre cei care au fost audiaţi de procurori, în calitate de martor, sunt fostul premier Petre Roman, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰