Video Îşi riscă viaţa pentru clipuri virale. Mulţi tineri coboară în subteran şi merg prin tunelurile de la metrou
Se aventurează în tunelurile metroului pentru clipuri și fotografii virale, cu o inconştienţă teribilă. Tot mai mulți tineri coboară în subteran, pe șine și prin tuneluri, într-o explorare care ar putea oricând să-i ucidă. Cu sute de volți și cu trenuri care circulă cu viteză, fiecare pas în subteran poate fi ultimul. Totul se întâmplă sub privirile paznicilor de la metrou, care fie trec cu vederea, fie pur și simplu nu fac față numărului tot mai mare de teribilişti.
Între două stații de pe linia M2, doi tineri explorează tunelurile metroului. Se opresc din loc în loc pentru fotografii și filmează tot ce fac. Nu conștientizează, însă, că această aventură le-ar putea fi fatală în doar câteva secunde.
De cele mai multe ori, tinerii aleg stațiile de la capetele magistralelor, acolo unde cel puțin în teorie sunt mai puțini călători care i-ar putea observa. Se feresc de atenția paznicilor și coboară pe șine, parcurg astfel distanțe întregi.
Îşi riscă viaţa pentru clipuri virale
Un sunet suspect îi sperie pe cei doi și bat în retragere. Urcă rapid pe peron și ies din subteran, exact în zona în care galeria se îngustează și pericolul crește. De cele mai multe ori, paznicii nici nu știu că cineva a coborât pe linii.
"Există o tensiune permanentă în şina a treia, cea roşie. Dacă intri în zona ei pot să se descarce electric prin omul respectiv. Poate să ducă undeva la o putere tensiunea de 750 de volţi la un moment dat poate să absoarbă şi 3000 de amperi. Din păcate personalul Metrorex insuficient nu reuşeşte să îşi apere propietatea", a declarat Marian Artimon, Preşedinte Sindicatul Metroului.
Deși internetul e plin de imagini cu tineri care explorează rețeaua de metrou, puține cazuri au ajuns în atenția poliției. Asta pentru că Metrorex a trimis foarte puține sesizări. Observator nu a reușit să obțină un punct de vedere din partea companiei.
"Asemenea gesturi extreme le pot pune viața în pericol. Există tensiune electrică ridicată, trenuri care circulă cu viteză și spații extrem de înguste, nefiind prevăzute cu un refugiu", a declarat Crina Eșanu, Poliția Capitalei.
În urmă cu șapte ani, un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de metrou între stațiile Republica și Pantelimon. Martorii spun că l-au văzut coborând pe șine și mergând pe jos prin tunel. Și în acel caz, totul ar fi pornit de la o provocare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰