Video Locul din România care atrage turiști din întreaga țară primăvara, odată cu apariția bujorilor

Au apărut unele dintre cele mai iubite flori: bujorii. Spectaculoși, dar efemeri, aceștia dau startul unui sezon în care cererea explodează, iar fiecare floare spune o poveste despre pasiune, muncă și profit.

de Oana Bogdan

la 26.04.2026 , 09:57

În judeţul Mureş, la Zau de Câmpie, bujorii de stepă au transformat rezervaţia într-un adevărat covor roşu natural. Mii de flori acoperă câmpul pe aproape trei hectare, iar locul a devenit punct de atracţie pentru vizitatorii din toată ţara.

Specie rară şi protejată prin lege, bujorul de stepă este considerat o adevărată relicvă naturală, iar aici se află una dintre ultimele populaţii stabile din Europa.

"Florile în sine ţin cam de la 3 la 6 zile, dar prin suprapunerea înfloririi se pot admira timp de 3-4 saptamâni", a afirmat Daniela Urs, voluntară a rezervaţiei.

Articolul continuă după reclamă

Rezervaţia a fost completată şi de Festivalul Bujorului, organizat la castel.

În sere, cultivarea acestor flori nu este deloc simplă.

"Pregătirea începe din februarie cu tot ce înseamnă udat, tot ce însemnă controlat, ierburi și de toate astea", a spus Laurențiu Alexandru, producător de flori.

Recoltarea se face la momentul potrivit, ca florile să reziste cât mai mult după ce ajung la clienți.

De la boboc până la floare, bujorului îi ia aproximativ o lună pentru a fi gata de recoltare. Este tăiat, curățat și gata să ajungă în florării. Dacă în seră este rezultatul unui proces agricol complex, în vitrine devine un produs premium.

Bujorul este floarea națională a României. În România există aproximativ 100 de hectare în total cultivate sau protejate cu bujori.

Oana Bogdan Like

Jurnalismul nu este doar o meserie, ci un stil de viață. Mi-am descoperit această pasiune la 18 ani, în momentul în care am ieșit pentru prima dată pe teren, singură, cu un reportofon în buzunar. De atunci, totul s-a schimbat.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plănuiţi să cumpăraţi o locuință în 2026?
Observator » Evenimente » Locul din România care atrage turiști din întreaga țară primăvara, odată cu apariția bujorilor