Antena Meniu Search
x

Lucrările la Catedrala Mânturirii Neamului, urgentate în aşteptarea Papei Francisc

În nici două luni, Papa Francisc va călca pe pământ românesc, aşa că vizita istorică este planificată în cele mai mici detalii. Lucrările la Catedrala Naţională au fost urgentate, în timp ce, la Iaşi, Episcopia Romano-Catolică ţine pasul cu tehnologia.

de Redactia Observator

la 11.04.2019, 21:47

Vezi și

În nici două luni, Papa Francisc va călca pe pământ românesc, aşa că vizita istorică este planificată în cele mai mici detalii. Lucrările la Catedrala Naţională au fost urgentate, în timp ce, la Iaşi, Episcopia Romano-Catolică ţine pasul cu tehnologia. A lansat o platformă online care vine în ajutorul credincioşilor ce nu pot ajunge personal să se înscrie pe liste.

Muncitorii au primit o sarcină clară. Turla centrală a Catedralei Naţionale ar trebui să fie gata până la sfârşitul lunii mai, atunci când Papa Francisc va poposi în prima zi a vizitei în România.

Aici, Papa Francisc va participa la cântările pascale şi va rosti un mesaj, alături de Patriarhul Daniel, în faţa oficialităţilor. Credincioşii, indiferent de religia lor, vor putea urmări totul din curte, pe ecrane. Pelerinii îl vor putea vedea pe Suveranul Pontif şi în faţa Patriarhiei.

Din Bucureşti, Papa Francisc va ajunge la Iaşi. Credincioşii care vor să-l vadă de aproape se pot înscrie de astăzi online pe platforma ercis.ro/papalaiasi. Durează mai puţin de un minut.

Următorul pas este bifarea de comandă, iar la următorul pas trebuie să-şi introducă informaţiile cu caracter personal.

Biletul va veni direct pe e-mail şi poate fi descărcat pe telefon, fără a mai fi nevoie să fie printat.

Pentru unii credincioşi, misiunea este una specială. Un tâmplar din Răducăneni a muncit două luni la pupitrul şi scaunul pe care va sta Papa în faţa Palatului Culturii din Iaşi.

Înscrierile online pentru vizita de la Iaşi se pot face până pe 31 mai, data la care Suveranul Pontif ajunge în România. Papa Francisc se va întâlni cu pelerinii şi în Şumuleu-Ciuc şi Blaj. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Lucrările la Catedrala Mânturirii Neamului, urgentate în aşteptarea Papei Francisc