Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ludovic Orban: Zile libere plătite pentru părinți, în cazul suspendării cursurilor din cauza noului coronavirus

Părinții vor primi o indemnizație de 75% din salariu pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor din cauza infecțiilor cu noul coronavirus.

de Ana Maria Ghiarasim

la 17.08.2020 , 13:59

Ludovic Orban: Zile libere plătite pentru părinți, în cazul suspendării cursurilor din cauza noului coronavirus Ludovic Orban a anunțat ce măsuri vor fi luate în sprijinul învățământului - Gov.ro
  • Premierul României a spus că vor fi alocate resurse și pentru noi angajări în învățământ
  • Ludovic Orban a anunțat că Guvernul a alocat deja 175 de milioane de euro pentru autoritățile locale și unitățile de învățământ

Anunțul a fost făcut, luni, de premierul Ludovic Orban, care a vorbit despre măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, odată cu începerea noului an școlar.

Pregătim o Ordonanță de Urgență ca acolo unde se suspendă orele pe o perioadă de timp, pe perioada suspendării să continuăm măsura din starea de urgență, și anume să plătim pentru un părinte 75% din venit (n.r. dar nu mai mult de 75% din salariul mediu), ca să poată sta acasă cu copilul. Această măsură va fi folosită numai acolo unde se vor lua decizii de suspendare a școlilor”, a spus Ludovic Orban

Ludovic Orban a anunțat că Guvernul a alocat deja 175 de milioane de euro pentru autoritățile locale și unitățile de învățământ. 

Articolul continuă după reclamă

„Am avut în primă lectură mai multe acte normative legate de începerea anului școlar. Din care o OUG prin care alocăm 175 de milioane de euro către autoritățile locale și unitățile de învățământ, pentru a achiziționa tablete, măști, dezinfectanți”, a declarat Orban.

Premierul României a mai spus că vor fi alocate resurse și pentru noi angajări în învățământ. 

„Am pregătit un proiect de lege pentru a putea angaja cadre didactice, medici școlari, asistenți medicali școlari. O să solicităm Parlamentului dezbaterea cu celeritate a acestui proiect de lege”, a spus Orban.

Părinții vor primi până la 193 de lei / zi și vor sta acasă

Conform proiectului de OUG consultat de EduPedu.ro,  indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată pentru îngrijirea copilului, pe timpul suspendării activităților fizice de la școală, ar urma să fie de maxim 193 lei pe zi brut.

Proiectul de OUG elaborat de Ministerul Muncii prevede că indemnizațiile sunt acordate părintelui dacă elevul are cel mult 12 ani.

Proiectul de OUG prevede, la art. 3:

“(1) Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată în condiţiile art. 1 se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Indemnizaţia este în sumă brută și este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum şi plăţii contribuţiei asiguratorii pentru muncă.”

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Evenimente » Ludovic Orban: Zile libere plătite pentru părinți, în cazul suspendării cursurilor din cauza noului coronavirus