Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Majoratul, noua nuntă: petreceri de 10.000 de euro și plicuri cu sute de lei

Majoratul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o simplă aniversare. În unele cazuri, rivalizează cu o nuntă. Se închiriază săli luxoase, cu decoruri spectaculoase, chefii prepară meniuri de 5 stele iar artiști cunoscuţi sunt chemaţi să cânte. 

de Oana Bogdan

la 01.10.2025 , 12:57

Invitaţii lasă la final un plic cu bani, drept cadou. Costurile unei astfel de zile de naştere depăşesc şi 10 mii de euro.

Sălile de evenimente se pregătesc acum nu doar pentru miri și mirese, ci și pentru adolescenții care împlinesc 18 ani.

Cât de mari sunt costurile? Pentru un pachet complet, cu decor, fotograf, muzică live și meniuri all-inclusive, părinții pot scoate din buzunar între 3 și 15 mii de euro.

Articolul continuă după reclamă

Majoratele s-au transformat în adevărate nunți în miniatură, iar bugetele alocate acestor evenimente cresc de la an la an. Petrecerile organizate pentru împlinirea vârstei de 18 ani pot ajunge ușor la mii de euro, iar în unele cazuri depășesc chiar și pragul de 10.000.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Directorii de săli de evenimente confirmă trendul ascendent al investițiilor în astfel de aniversări.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Plicul, cadoul nelipsit de la petrecerile de majorat

"Am avut un eveniment în care copilul a numărat banii primiți de la colegi. Practic, plicul e nelipsit", adaugă Liliana Cristea.

Invitații confirmă obiceiul. "Am primit bani în plic. Dacă nu știam ce cadou să iau, ofeream bani, de la minimum 200 de lei, până la 400-500 de lei", spune o adolescentă.

Pentru prietenii apropiați sau rude, suma poate ajunge chiar și la 1.000 de lei.

Totul depinde de relația cu sărbătoritul, dar și de standardul petrecerii, explică specialiștii. Multe localuri profită de acest nou val și oferă pachete complete: decoruri tematice, servicii foto-video, tort de shoturi, cocktailuri preparate de mixologi profesioniști, la curent cu cele mai noi tendințe în domeniul băuturilor.

Totuși, nu toți privesc cu ochi buni această nouă modă. Unii părinți consideră că aceste petreceri extravagante nu ar trebui încurajate.

"Erau alte vremuri, era altfel. Nu cred că un copil ar trebui să facă chiar tot ce își dorește. Petrecerile de mii de euro mi se par o greșeală din partea părinților", spune un adult.

Oana Bogdan Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Majoratul, noua nuntă: petreceri de 10.000 de euro și plicuri cu sute de lei