Video "Mănânci ciocolată maro". Înregistrări șocante de la creșa din Arad, unde copiii erau terorizați de educatoare
Este foarte greu pentru orice mamă să îşi lase copilaşul la creşă sau la grădiniță, mai ales când cel mic nici nu poate vorbi încă, toate temerile i se adună în inimă. Iar o mamă din Arad ne spune că a trăit-o pe cea mai urâtă dintre ele. Femeia a povestit pe Fii Observator că băieţelul ei de doar 3 ani a fost victima unor abuzuri psihice şi fizice în locul în care ea îl credea în siguranță. Părinții au aflat ce se întâmplă abia după ce i-au cusut copilului un microfon de haine, îngrijorați de reacţiile celui mic, care NU mai voia să meargă la creşă. De vină ar fi fost educatoarea, îngrijitoarea şi chiar şi asistenta medicală, înregistrate rostind cuvinte greu de reprodus. Deşi părinţii au depus plângere la poliţie încă din iunie, niciuna dintre ele nu a dat până acum vreo explicaţie.
Educatoare: Deci dacă faceți *** pe voi, afară zburați la lup și la poliție. Dacă te *** pe tine ***, ferească-te Dumnezeu, iau *** ăla și te fac pe cap, pe față, ți-l bag pe gură, tot te fac de ***. Ai înțeles?
Asistenta: Şi nu se mai joacă!
Educatoarea: Mă ai înțeles? Când vine ***, simți că vine ***, spui vreau la baie. Dacă faci pe tine, aceeași soartă: mănânci ciocolată maro.
Părinții au descoperit abuzurile după luni de teroare
Lunile de abuz la o creșă din Arad au continuat până când părinții unui copil au luat atitudine şi au montat un dispozitiv de înregistrare. Confruntate cu probele adunate, îngrijitoarea și educatoarea și-au dat demisia. Asistenta medicală, în schimb, e în continuare pe post.
Înregistrările au arătat că angajatele NU îl terorizau doar pe băieţelul de 3 ani, ci pe colegii lui.
"Spunea că doamna-doamna mi-a dat na-na. Le-am și spus ce îmi spune copilul, le-am rugat să nu se mai repete. Dânsele mă acuzau tot pe mine că de fapt copilul minte, el nici nu știe să vorbească, cum îl înțeleg eu? La o altă grădiniță merge foarte fericit, îi place", a povestit Codruța Cotrău, mama copilului de trei ani, abuzat de cadrele didactice.
Noi înregistrări arată umilințe și amenințări la adresa copiilor
"leși afară, *** că te iau de urechi! Las' că te închid acolo și acolo stai și la noapte singură. Cine-i acolo la televizor? Dă să chem poliția să o ducă pe ***", se aude pe o altă înregistrare plantată de părinţii micuţilor terorizaţi la creşa din Arad.
O plângere a ajuns şi la poliţie, în urmă cu 4 luni, dar şi două la Inspectoratul şcolar şi încă una la Direcţia de Asistenţă Socială. Doar că ancheta bate pasul pe loc.
"Până la acest moment nu s-a efectuat niciun demers în dosarul penal. Nu au fost audiate niciuna dintre cele trei făptuitoare. Au mai fost depuse sesizări și plângeri, şi tot așa, nu s-a luat nicio măsură", a declarat Oana-Andreia Berar, avocata familiei.
Violenţă confirmată chiar de angajate
Asistenta: Aha! I-am *** una în cap cu bluza și cred că l-am lovit cu fermoarul.
Educatoarea: Foarte bine!
Asistenta: Păi dă el repede să dezlipească abțibildele! De aia vă aduc eu jucării, să le dezlipiți?
Educatoarea: Dă mâna, mulă ce ești! Că mulă ești Doamne, n-are rost. N-are rost.
Revoltaţi, părinţii cer acum sancţiuni pe măsura faptelor. În cazul asistentei, acestea nu au putut fi dovedite.
"În funcție de rezolvarea acestui proces, vor avea dreptul sau nu să intre în învățământ din nou. Nu se pune problema în acest moment", a subliniat Marius Gondor, ISJ Arad.
Părinții cer sancțiuni
"Nu am nicio bază legală ca să pot să impun o suspendare a unui angajat dacă nu există probe în acest sens", a precizat şi Oana Pârvulescu, director DAS Arad.
"În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru purtare abuziva in care se efectuează cercetări", a adăugat Mădălin Herbei, IPJ Arad.
Băiatul ai cărui părinţi au dat totul în vileag este şi acum consiliat şi monitorizat de Protecţia Copilului Arad.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰