Video Marea Neagră a devenit roşie, iar valurile sunt noaptea fosforescente. Explicaţia cercetătorilor pentru fenomen
Fenomen neobişnuit pe litoral! Marea Neagră a devenit roşie. Un tip de alge a invadat apele, care sunt mult mai calde decât de obicei, şi a creat un peisaj spectaculos. Noaptea, valurile devin chiar fosforescente. Cercetătorii spun că algele nu sunt periculoase pentru peşti.
"Iar am intrat într-o porţiune de apă roşie. Toată coasta, până în Mamaia, sunt o grămadă de porţiuni. Uitaţi acum, toată porţiunea de aici". Fenomenul rar a atras atenţia, dar şi îngrijorarea specialiştilor care au înaintat în larg.
De ce a devenit Marea Neagră roşie
Explicaţia este, însă, simplă. Apa mării a avut 8 grade, mult mai caldă decât de obicei, ceea ce a făcut să apară o microalgă care s-a dezvoltat rapid. Vegetaţia migrează spre ape mai calde.
"Petele roşii sunt uriaşe. Se întind pe o suprafaţă de 15 kilometri, iar la mal culoarea este chiar mai intensă", spune Cristina Niţă, reporter Observator. "Se dezvoltă în cantităţi mari atunci când are o cantitate de hrană abundentă. De obicei, sunt aduse de către curenţi într-o zonă mai de cald şi de aceea se pot observa în zone portuare", a explicat Elena Bișinicu, cercetător ştiinţific INCDM.
- Oferte de vacanţă pentru familiile cu copii. Cât costă un sejur all inclusive în destinaţiile preferate de...
- Temperaturi de primăvară pe litoral. Turiştii au umplut terasele, iar cei mai curajoşi au făcut chiar şi o...
- Staţiunile de pe litoralul românesc care oferă reduceri de până la aproape 50% la cazare. Turiştii pot plăti...
"Aceasta apare, de principiu, la debutul fenomenului în nuclee, după care, dacă condiţiile sunt bune, se dezvoltă în toată masa apei", adaugă Razvan Popescu Mirceni, cercetător marin.
Noaptea, valurile devin fosforescente
"Temperatura apei este nefiresc de ridicată. Nu ne-am fi aşteptat să o vedem în cantitate aşa de mare, pe timpul iernii. Alga acesta este şi bioluminiscentă, ea o produce o lumină care generează fenomenul de fosforescenţă a valurilor. Ea este trofică pentru tot ce înseamnă vietăţile subacvatice", a precizat Adrian Bîlbă, cercetător ştiinţific.
Fenomenul îi impresionează pe turişti. "Foarte, foarte frumos. Nu am mai văzut aşa ceva până acum", mărturiseşte un turist. "Vara erau acele alge care făceau să dispară oxigenul, dar acum, iarna, nu ştiu", zice un bărbat. "Interesant! Oricum, marea în fiecare an oferă fenomene interesante", crede o femeie.
Nu este prima dată când petele roşii au apărut pe litoralul românesc. Şi în luna aprilie a anului trecut marea neagră a fost roşie pentru câteva zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰