Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Martor cheie în dosarul dublei crime din Iaşi. Studentul marocan, principalul suspect, a făcut primele declarații în fața anchetatorilor

La aproape două luni de la crima oribilă din Iaşi, unde doi tineri au fost ucişi cu bestialitate în vila în care locuiau, principalul suspect a fost audiat pentru prima dată. In faţa anchetatorilor, tânărul marocan a susţinut că nu el este criminalul. Mai mult, le-ar fi mărturisit anchetatorilor că ar fi fost trimis de sora victimei la vila respectivă, după ce studentul ucis n-a mai răspuns la telefon. 

de Clara Mihociu

la 08.02.2022 , 08:45

Ahmed Sami El Bourkadi, studentul la medicină care este principalul suspect în cazul dublei crime de la Iaşi, a ajuns ieri în fața anchetatorilor, pentru primele audieri. Așa cum a făcut-o încă din prima zi după ce a fost prins de poliţişti, tânărul şi-a susţinut şi ieri nevinovăţia.

Clara Mihociu, reporter Observator: În faţa anchetatorilor tânărul a spus într-adevăr că a fost la această vilă de 3 ori, în 3 zile consecutive: 8, 9 şi 10 decembrie. Mai întâi într-o vizită, iar mai apoi pentru a recupera un halat pe care îl uitase şi de care avea nevoie la facultate. Pe 10 decembrie a ajuns însă în zonă, fără să intre în vilă, susţine el.

Raluca Andrei, avocat suspect: Pe data de 10 a revenit la rugămintea surorii victimei care l-a sunat spre seară după ce în prealabil îl sunaseră mai multe persoane. A trecut spre seară să vadă ce s-a întâmplat acolo. A precizat că a vazut geamul lateral spart, era lumină în casă şi atunci s-a speriat şi a plecat.

Vezi și

Martor cheie în dosarul dublei crime din Iaşi

Pe acelaşi subiect

Tânărul ar fi ajuns atunci şi ar fi plecat de la locaţie cu o femeie, şoferiţă a unei companii de ride sharing, care ar putea fi martor cheie în dosar. Pentru a putea fi audiată, poliţiştii trebuie să obţină aprobare de la firma-mamă, care are sediul în San Francisco.

Raluca Andrei, avocat suspect: Telefoanele victimelor nu au apărut, arma crimei nu a apărut. Rămân în continuare probele ADN. 

În ziua în care cele două victime au fost găsite fără viață, înjunghiate de zeci de ori, suspectul principal se afla la Roma, cu iubita sa, într-o vacanţă despre care spune că fusese programată cu mult timp înainte. Acolo a fost prins de carabinieri şi reţinut. A fost audiat abia acum, iar anchetatorii încă mai așteaptă rezultatele probelor ADN găsite la locul dublei crime. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Martor cheie în dosarul dublei crime din Iaşi. Studentul marocan, principalul suspect, a făcut primele declarații în fața anchetatorilor