Observator » Evenimente » Medicii care răspândesc informaţii false ar putea fi sancţionaţi disciplinar

Medicii care răspândesc informaţii false ar putea fi sancţionaţi disciplinar

Medicii care răspândesc informaţii false ar putea fi sancţionaţi disciplinar Medicii care răspândesc informaţii false ar putea fi sancţionaţi disciplinar - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.11.2025, 15:00 | Modificat la 08.11.2025, 15:07

Medicii care răspândesc în spațiul public informații false sau contrare dovezilor științifice ar putea fi sancționați disciplinar, potrivit unei inițiative legislative.

Proiectul a fost depus de parlamentarii USR Remus Negoi și Adrian Wiener și are scopul de a proteja sănătatea publică și de a întări răspunderea profesională în rândul cadrelor medicale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit inițiativei, medicii pot fi sancționați cu interdicția de a exercita profesia între o lună și un an, la prima abatere, respectiv cu retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România, la a doua abatere.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Inițiativa modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și introduce un nou alineat: "Răspândirea, de către un medic, în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, care pot pune în pericol sănătatea publică, se va sancționa cu interdicția de a exercita profesia ori anumite activități medicale pe o perioadă de la o lună la un an, la prima abatere, conform prevederilor alin. (1) litera e) ale art. 455, și cu retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România, la a doua abatere, conform prevederilor alin. (1) litera d) ale art. 455".