Video "Militarizarea" ANAF. Cine vor fi cei vizaţi de controalele inspectorilor înarmaţi: "Nu oricui i se poate pune un pistol"
Inspectorii ANAF ar putea merge înarmaţi în misiunile de control. Este doar una dintre măsurile prevăzute în proiectul de reorganizare a instituţiei. Ministrul de Finanţe spune că angajaţii au nevoie de arme pentru că sunt deseori în pericol, atunci când luptă cu evazioniştii. Vizaţi de controlorii înarmaţi vor fi în special transportatorii.
Inspectorii ANAF vor primi arme, dar şi uniforme şi ecusoane noi, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă. Sunt măsuri necesare în lupta cu evazioniştii care pot deveni agresivi, crede ministrul de Finanţe.
Marcel Boloş, ministrul de Finanţe: Inspectorii anti-fraudă şi noul lor statut, respectiv de militarizare a activităţii acestora, este în sensul întăririi luptei pentru antifraudă. Gândiţi-vă la situaţia în care trebuie confiscat un bun şi reacţia pe care o poate avea proprietarul acelui bun.
Alin Stan, reporter Observator: Ministerul Finanţelor spune că militarizarea ANAF se va face în timp. Mai întâi, inspectorii instituţiei vor fi instruiţi să folosească armele de foc de specialiştii din Ministerul de Interne. Mai apoi, dacă trec cu brio de aceste cursuri, vor primi drept de port-armă.
Inspectorii înarmaţi vor merge în controalele cu risc ridicat
Inspectorii înarmaţi vor merge în controalele cu risc ridicat, arată proiectul. Printre cei vizaţi sunt transportatorii, în special cei care distribuie tutun şi alcool. Oamenii din industrie nu au primit bine ideea.
Vasile Ştefănescu, COTAR: ANAF-ul are toate pârghiile necesare să ne controleze şi acum prin e-Transport, e-sigiliu şi toate celelalte. Nouă ne spune, domnia sa, să strângem cureaua, iar vedem că pe de altă parte domnia sa vine cu alte cheltuieli. Pistoale în dotare, maşini noi.
Proiectul îi surprinde şi pe finanţişti.
Gabriel Biriş, expert fiscal: Trebuie să treacă nişte evaluări psihologice, nişte teste de integritate. Că nu oricui i se poate pune un pistol la cingătoare. Asta înseamnă costuri, înseamnă costuri cu echipamente, costuri cu timpul necesar autorizării şi aşa mai departe.
Un proiect similar a fost propus şi în 2020 de Florin Cîţu
Un proiect similar de militarizare al ANAF a fost propus şi în 2020, de ministrul de Finanţe de atunci, Florin Cîţu. Ideea nu s-a concretizat. Proiectul actual prevede şi renunţarea la structurile de control regionale ale ANAF şi înfiinţarea unor structuri judeţene. Reorganizarea vine după un an 2023 în care fiscul a colectat din taxe şi impozite cu 17,5 miliarde de lei sub estimări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰