Video Mircea Lucescu, în stare gravă după ce nu a mai răspuns la trament. Stoichiţă: "Nu poate să vorbească"
Veştile despre starea lui Mircea Lucescu sunt îngrijorătoare. Fostul selecţioner este în stare gravă, după ce sâmbătă noapte a avut aritmii severe, care nu au mai răspuns la tratament. Medicii l-au mutat la Terapie Intensivă.
Medicii de la Spitalul Universitar din Capitală unde este internat Mircea Lucescu nu au vești bune. Încă de sâmbătă seară, cardiologii au fost nevoiți să trateze aritmiile severe ale pacientului.
După miezul nopții, când starea acestuia s-a agravat, au decis să-l transfere la secția de anestezie și terapie intensivă, pentru că nu mai răspundea la tratament.
Duminică a fost vizitat de soție, dar și de nepoată, iar în cursul serii era așteptat să ajungă în România și fiul acestuia, Răzvan Lucescu.
Apropiații care l-au văzut spun că este conectat la aparate și nu poate vorbi. Printre ei se numără şi directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă.
"Am stat cu el puţin, vreo cinci minute, cu el care nu-mi răspunde la nimic, e normal. Să sperăm că va fi bine, să dea Dumnezeu. Nu poate să vorbească, e în stare indusă, probabil să ajute. M-am uitat la el şi nimic altceva. Nu pot spune nimic altceva, aş spune prostii. Nu mai este nici Marilu (n.r.- nepoata lui Mircea Lucescu) acolo, nu era nimeni, Poate era prin spital. Te dorea când un om păţeşte aşa ceva. Mai ales când ai avut relaţii cu el, prietenie. Nu pot fi nici pesimist, nici optimist, nu sunt doctor. Nu i-am spus nimic. Are parte de îngrijire extraordinară, era conectat la aparate. Nu am vorbit cu niciun medic. M-a dus un asistent, m-a îmbrăcat şi m-a dus acolo. Îmi doresc să trăiască, să fie bine şi să fie lângă el. E îngrijorat şi domnul Burleanu. O să vorbesc cu el acum. Dar, ce să mai zicem? Speranţa moare ultima", a declarat Mihai Stoichiţă.
Duminică s-a împlinit o săptămână de când Mircea Lucescu este internat, iar pe parcursul acestei perioade a fost supus mai multor intervenții și investigații. A suferit chiar un infarct vineri dimineață, sub ochii medicilor, atunci când aceștia se pregăteau să-l externeze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
