Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care 2 bărbați mascați jefuiesc o sală de jocuri din Brașov. Câți bani au reușit să fure

Trei tineri au fost identificați și reținuți de polițiștii din Brașov, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce ar fi pătruns într-o sală de jocuri și ar fi sustras, sub amenințare, o sumă importantă de bani.

de Redactia Observator

la 05.02.2026 , 11:28

Potrivit Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, fapta ar fi avut loc în noaptea de 2 februarie, imediat după miezul nopții. O tânără de 20 de ani, angajată a unei săli de jocuri, a sunat la numărul de urgență 112 și a sesizat că două persoane necunoscute au intrat în incintă și, sub amenințarea cu violența, au sustras bani din unitate.

"Date fiind aspectele sesizate, polițiștii au desfășurat activități complexe de investigare, în urma cărora au stabilit faptul că doi bărbați, cu fețele acoperite, ar fi pătruns în incinta sălii de jocuri, unde, sub amenințarea cu acte de violență, ar fi determinat-o pe angajata unității să le indice locația sumelor de bani încasate și astfel ar fi sustras aproximativ 12.000 de lei", a transmis IPJ Brașov.

Investigațiile au dus rapid la identificarea celor doi suspecți, în vârstă de 21 și 25 de ani, precum și a unui al treilea bărbat, de 26 de ani, care i-ar fi sprijinit. Acesta s-ar fi aflat în apropierea locației, asigurându-se că angajata este singură, informație pe care le-ar fi transmis-o celorlalți doi înainte de comiterea faptei.

Articolul continuă după reclamă

"La data de 4 februarie a.c., date fiind probele obținute, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au pus în executare trei mandate de aducere pe numele celor trei bărbați, din municipiul Brașov, aceștia fiind conduși la sediul unității de poliție pentru audieri, iar, în baza materialului probator administrat în cauză, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru 24 de ore", a mai transmis IPJ Brașov.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a solicitat arestarea preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea. Astfel, pe numele celor trei tineri au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi planificat deja concediul de vară?
Observator » Evenimente » Momentul în care 2 bărbați mascați jefuiesc o sală de jocuri din Brașov. Câți bani au reușit să fure