Video Momentul în care un adolescent ia la bătaie un bărbat, într-un magazin din Săcele. Victima a ajuns la spital
Un băiat de 16 ani este anchetat de poliţie după ce a luat la bătaie un bărbat. S-a întâmplat într-un magazin din Săcele iar o cameră de supraveghere a surprins momentul. Adolescentul bătăuş a fost reţinut de poliţişti.
Din ce au stabilit polițiștii până în acest moment, este vorba despre un conflict spontan, declanșat în condițiile în care atât agresorul cât și victima se cunoșteau anterior. Potrivit anchetatorilor, nu au existat neînțelegeri care să fie dus la acte de violență atât de grave.
Totul s-a petrecut marţi în jurul orei 16 într-un magazin din municipiul Săcele, județul Brașov. Din informațiile pe care le avem, bărbatul de 58 de ani i-ar fi făcut observații adolescentului la intrarea acestuia în magazin și apoi, când și victima a intrat în magazin, a urmat atacul, după cum se observă în imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video.
Bărbatul de 58 de ani a ajuns la spital, a suferit leziuni corporale, însă din fericire viața lui nu este în pericol și el nu a rămas internat în spital. Băiatul de 16 ani, presupusul agresor, a fugit imediat după atacul de o violență extremă, însă a fost rapid identificat și prins de polițiști.
Adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru fapta de lovirea sau alte violențe.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
