Video Momentul în care un bărbat calcă intenționat cu mașina un câine, într-o localitate din Ilfov
Imagini greu de privit vin din localitatea ilfoveană Vârteju. Un câine a fost călcat intenţionat cu maşina de un bărbat.
Scena şocantă este surprinsă de camerele de supraveghere ale oamenilor care locuiesc în cartierul rezidenţial.
În imagini se observă cum bărbatul, aflat la volanul unui SUV, calcă intenţionat câinele care doarme pe stradă.
Fără să schiţeze nici cea mai mică urmă de îndoială, individul trece peste animal şi îşi vede liniştit de drum.
Localnicii spun că era câinele cartierului, un pui blând, care era crescut de comunitate. Imaginile au ajuns la Poliţie.
"La data de 18 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat, în mod intenționat, un exemplar canin, aflat pe carosabil, provocându-i acestuia decesul. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, fapta prevazută și pedepsită de Legea 205/2004 privind protecția animalelor, urmând a se administra probatoriu în cauză pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei și tragerea la răspundere penală a acesteia", a transmis IPJ Ilfov.
Oamenii din zonă spun că au mai avut conflicte anterior cu el și amenința pe grupurile de proprietari că o să cheme hingherii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
