Video Un berbec cu cinci coarne şi un cangur, vedetele unei ferme din Suceava. Ce mai pot vedea vizitatorii

O oaie cu cinci coarne, vaci pitice și un pui de alpaca sunt doar câteva dintre exemplarele unei ferme din judeţul Suceava, care a devenit magnet pentru familiile cu copii.

de Angela Bertea

la 03.05.2026 , 15:00

Este o zi frumoasă de duminică la Suceava, unde soarele a scos oamenii din case. În comuna Udești, într-o fermă amenajată pe o suprafață de aproape 10 hectare, vizitatorii pot descoperi sute de animale din specii diverse, de la cele mai mici până la exemplare de dimensiuni mari.

Printre acestea se numără rațe, găini, gâște și prepelițe, dar și diferite rase de oi, vaci pitice sau specii exotice, precum fazani și păuni. Mai pot fi văzute mufloni, căprioare, struți, lame și alpaca, iar printre atracțiile mai neobișnuite se numără un cangur și o cămilă.

Vedeta fermei, un berbec cu cinci coarne

Articolul continuă după reclamă

Una dintre cele mai apreciate atracții ale fermei este un berbec cu cinci coarne, în vârstă de patru ani, adus din Polonia, care poate fi observat în țarc, spre încântarea vizitatorilor.

Toate animalele sunt ținute în spații deschise, iar vizitatorii pot interacționa cu ele în condiții de siguranță. Ferma este deschisă zilnic, între orele 12:00 și 18:00.

Prețul unui bilet este de 25 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii. Cei care ajung aici pot petrece câteva ore în natură și pot afla mai multe despre modul de creștere și viața animalelor.

Este un loc potrivit pentru familii, unde copiii sunt cei mai încântați de întâlnirea cu animalele, iar telefoanele sunt folosite mai ales pentru fotografii, nu pentru alte activități.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferați să vă faceți cumpărăturile la magazine de tip discount?
Observator » Evenimente » Un berbec cu cinci coarne şi un cangur, vedetele unei ferme din Suceava. Ce mai pot vedea vizitatorii