Video Motivul pentru care Florin, după vreo câteva beri, şi-a desenat singur o zebră în faţa cârciumii din sat. "Se poate să fie accident mortal... pe moment!"
Trecere şi petrecere. Un bărbat din Suceava a decis să-şi acorde prioritate în drumul spre bar. După câteva beri, a prins curaj şi şi-a desenat trecere de pietoni chiar în faţa cârciumii din sat. Noua zebră, apărută peste noapte, i-a zăpăcit pe localnici, pietoni şi şoferi.
Cine a pus cârciuma-n drum, nu s-a gândit că e nevoie şi de o trecere de pietoni. Dar s-a gândit Florin, un client fidel. Cu mişcări precise, omul a trasat pe şosea 8 linii aproape paralele. Nu s-a lăsat intimidat nici măcar de maşinile care tot treceau pe drumul județean 178.
"Aicea, că aicea îmi place mie să beau, beau un rachiu, alea, alea, mai mă duc acasă. Ei conduce cu viteză mare şi eu când treceam pe-acolo, era să mă calce. Păi eu când mă duc, trebuie să merg aşa", explică Florin.
Localnicii au fost bulversaţi de zebra unduitoare, apărută peste noapte.
Părerile localnicilor sunt împărţite
- Cei care traversează cu ochii în telefon sau căştile în urechi, amendaţi. Cât de mari ar putea fi sancţiunile
- ANIMAȚIE. Cum s-a petrecut accidentul din Galați, în care un cuplu din Ucraina a fost spulberat pe trecere de un...
- ANIMAȚIE. A semănat moarte de două ori în 50 de metri, pe o șosea din Vrancea. Șoferul de 19 ani care a ucis...
"Poate a făcut-o azi noapte primarul..."
"Ar fi necesară, e prăvălia asta aici şi mai trec ăştia, carmoliştii"
"Nu ştiu cum să vă spun, îs în stare de ebrietate, domnule"
"Dacă aici este cârciumă, traveresează şi unul şi altul, atenţie la maşină, şi atunci se poate să fie accident mortal... pe moment!", spun câţiva localnici.
Doar că nu toată lumea a gustat gluma trasată cu var lavabil pe asfalt. Mai ales că şoferii şi pietonii au luat de bună noua trecere.
"Trecerea de pietoni a fost făcută la intersecţia dintre un drum judeţean cu un drum naţional, nu este prevăzută în proiectul celor de la Drumuri judeţene", explică primarul Dan Tiperciuc.
"Sunt trasate opt linii cu axul drumului. De natură a induce în eroare ori de a îngreuna traficul rutier", spune Ionuț Epureanu, pdc IPJ Suceava.
Florin are acum dosar penal
"M-a întrebat de ce am trasat alea. Le-am zis că n-am avut ce face, mi-a rămas vopsea şi am dat şi eu pe drum. Mi-a zis că-mi face dosar penal. Ce penal, mă, că n-am omorât pe nimeni!", spune Florin.
Autorităţile precizează că nu se poate face o trecere de pietoni în zonă, pentru că este o intersecţie mare. La o zi după ispravă, primarul a anunţat că Florin a şters singur desenul făcut la beţie.
Nu este prima oară când oamenii îşi fac singuri marcajele pe şosea. Anul trecut, un bărbat din Costineşti şi-a desenat o zebră în faţa magazinului, iar în 2022 un bistriţean, disperat de traficul din faţa casei, a improvizat cu bidineaua o trecere de pietoni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰