Video "Naşa s-a îmbrăcat în alb". Păţaniile oamenilor care şi-au căutat părinţi spirituali pe grupurile de Facebook
Nașii, altădată aleși dintre rude sau prietenii apropiați, sunt acum căutați și pe internet. Pe grupurile de socializare apar tot mai multe anunțuri ale mirilor care își caută părinți spirituali, uneori oameni pe care nu i-au întâlnit niciodată. Pentru unii, sunt o soluție salvatoare atunci când nu au la cine să apeleze. Psihologii avertizează însă că alegerea unor nași de pe internet poate fi o adevărată loterie, cu riscuri mari. Dar este şi o dovadă a faptului că suntem tot mai izolaţi, mai superficiali şi cu tot mai puţine relaţii autentice.
Răspunsul îl găsim tot online. Dacă în trecut nașii erau aleși, în mod tradițional, din familie sau din cercul de prieteni apropiaţi, astăzi... tot mai multe cupluri îşi aleg drept părinţi spirituali... nişte străini.
"Bună ziua! Căutăm naşi din Bucureşti şi zonele limitrofe. Eu, 40 de ani, el, 45 de ani. Suntem oameni maturi, cu bun simţ, trecuţi prin greutăţile vieţii şi ambii, printr-o căsnicie eşuată" scriu oamenii pe internet.
"Sunt grupuri de Facebook unde se caută naşi de pe o săptămână pe alta şi eventual se întâlnesc în ziua marelui eveniment şi atât… mi se pare foarte bizar, nu este natural, nu este normal. Ține mult de singurătate, mai ales în ziua de astăzi, cu relaţii superficiale pe social media…" spune un tânăr.
"Primul cuplu dintr-un cerc de prieteni nu au la cine să apeleze ca naşi şi înțeleg de ce ar putea apela la Facebook" spune un tânăr.
A vrut să-şi găsească naşi, dar s-a ales cu o pereche de fini
Anais a descoperit grupurile de Facebook aproape din întâmplare. Când a venit momentul propriei cununii, a apelat la ele ca să-și găsească nașii. Nu a reuşit, dar s-a ales cu o pereche de fini.
"Inițial am găsit grupurile pe Facebook. Le-am tratat ca pe o glumă până când am avut noi nevoie: când ne-am făcut noi cununia, fiind primul cuplu din grupul nostru de prieteni care se căsătorea. […] Ulterior am găsit anunţul finilor. "Suntem un cuplu din Brăila..", spuneau vârsta şi ocupaţia fiecăruia. Povesteau că nunta urmează să fie peste 2-3 luni, că au fost lăsaţi baltă de naşi în ultimul moment şi că sunt disperaţi, că au nevoie de naşi noi. [...] Când am văzut anunțul, i-am arătat postarea soţului şi am spus: "ăştia sunt ai noştri. Hai să le scriem repede.", spune Anais Turcu-Thouvenel.
Iar alegerea s-a dovedit una fericită.
"Ulterior, relaţia a fost una bună, ne-am întâlnit des, am petrecut sărbători împreună, am participat la zile de naştere. […] A fost o experienţă de succes. Dacă ar fi să repetăm, sincer, nu ştiu, probabil că aş mai repeta" mai spune Anais.
Nu toate poveştile au un final fericit
Sunt și situații în care alegerea nașilor la întâmplare nu se termină cu bine. Carmen, organizator de evenimente, a întâlnit de-a lungul carierei numeroase cazuri în care relația dintre miri și nași a ajuns să fie una dificilă, chiar toxică.
"Le recomand să fie foarte atenţi când îşi aleg naşii pentru că am văzut foarte multe cazuri de familii destrămate din cauza naşilor şi multe probleme în familie şi în organizarea evenimentului din cauza naşilor. Riscul de a folosi alcoolul mai mult decât trebuie, lucruri urâte în timpul evenimentului, certuri, scandaluri, riscuri de a nu te înţelege cu el în ziua evenimentului. Am avut ocazia să văd o naşă care s-a îmbrăcat în alb în toate cele 3 zile de cununie şi să sufere mireasa" spune organizatorul de evenimente Carmen Ioniţă.
"E un rol oficial, dar este bine să fie oameni cu care să te înţelegi" spune o femeie.
Bărbat: "Naşul este un părinte spiritual, deci nu îl găseşti pe net."
Reporter: "Cum ar trebui să fie relaţia cu naşii?"
Bărbat: "Foarte bună, ca şi cu părinţii."
De ce îşi caută oamenii naşi pe Facebook
Iar psihologii explică şi de ce am ajuns să ne alegem apropiaţii dintre cei mai... îndepărtaţi.
"Ne duce cu gândul la relaţiile fragile pe care le avem sau inexistente. Sunt persoane care apelează la varianta asta pentru că nu au prieteni, apropiaţi. [...] Pentru că nu am pe nimeni şi nu am relaţii autentice, ajung să îmi iau naşii de pe net. […] Dacă alegem oameni pe care nu îi cunoaştem este greu să îi antrenăm în aşa fel şi să legăm relaţiile în aşa fel încât persoanele să facă parte din familia noastră" explică psihologul Anca Boalcă.
Testul suprem este după eveniment, atunci când naşii şi mirii trebuie să investească respect, grijă şi timp în relaţie.
"Dacă există reciprocitate la participarea la viaţa celuilalt, putem să dezvoltăm relaţii autentice. […] La ce ar trebui să fie atenţi mirii? Trebuie să se întâlnească, să vorbească, să vadă dacă au valori comune, să avem o serie de întâlniri pentru a ne da seama dacă suntem potriviţi să fim în această familie extinsă" mai spune Anca Boalcă.
"Unii pot încerca diverse scheme de a face rost de bani sau de a profita de pe urma relaţiei de înrudire. Nu banii fac un naş să fie naş, nu nivelul ajutorului pe care acesta îl poate oferi, ci această compatibilitate. Sfatul meu personal ar fi ca oamenii să îşi găsească oameni cu experienţă, maturi, care să îi poată sfătui şi chiar să le poată oferi un ajutor imediat, nu de la distanţă, din străinătate." spune preotul Cosmin Brânză.
"Nu sunt de acord să cauţi naşii pe Facebook. Noi avem nași extraordinari, sunt prietenii noştri şi familia noastră, ne putem găsi oricând la ei, confort, linişte, un sfat bun" spune o tânără.
"Trebuie să fie o relaţie foarte strânsă. Naşii trebuie să fie acolo nu doar pentru miri, ci şi pentru copiii mirilor. Putem să îi găsim pe băncile din facultate, această relaţie trebuie să înceapă devreme în viaţă" spune un bărbat.
Pe lângă datoriile spirituale față de miri, statutul de naș vine, în mod tradițional, și cu responsabilități financiare considerabile şi înseamnă cheltuieli mai mari decât pentru un simplu invitat: darul, ținuta, coaforul și favoruri materiale pentru miri pot ajunge de la câteva sute la câteva mii de euro. În Muntenia, Oltenia și Dobrogea este obișnuită o singură pereche de nași, în timp ce în Transilvania și Moldova pot fi două până la patru perechi.
