Nelu Tătaru: "Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă"
Ministrul Sănătății spune că, în acest moment, nu se impune o nouă stare de urgenţă din cauza numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar că prelungirea stării de alertă este aproape iminentă.
- Guvernul estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România.
- Tătaru susține că anumite regiuni devenite focare ar putea intra în carantină.
Mai mult, Nelu Tătaru a declarat că, în condiţiile în care legislaţia va permite, anumite localităţi sau chiar regiuni ar putea intra în carantină.
”În acest moment nu avem evoluţie pentru o stare de urgenţă. Noi suntem pregătiţi pentru o perioadă de două săptămâni, cele 14 zile, să avem o evouţie fluctuantă odată cu creşterea numărului de cazuri, poate 500, poate 600, poate 700, cu o alternanţă, funcţie de numărul de recoltări, de anchetele în desfăşurare. Dar prelungirea unei stări de alertă, după 15 iulie, este aproape iminentă”, a declarat ministrul Sănătăţii, luni seara, în cadrul unei emisiuni TV.
El a menţionat că autorităţile erau pregătite de noi măsuri de relaxare de la 1 iulie, dar că acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza numărului mare de persoane infectate.
”Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiţi la 1 iulie să mai facem alte măsuri de relaxare, dar evoluţia nu ne-a permis, amânând aceste măsuri de relaxare. Măsurile de relaxare depind de evoluţie, evoluţia depinde de noi, ca sistem medical, cum gestionăm cazurile pe care le avem, dar şi de partenerii noştri, că sunt agenţi economici sau populaţia civilă, care au nişte reguli de respectat”, a explicat Tătaru.
Întrebat dacă vor fi luate măsuri mai drastice în anumite zone, Nelu Tătaru a răspuns că este posibilă carantinarea.
”La nivel local este posibilă, în măsura în care o să ne permită legislaţia, carantinarea unor anumite localităţi, carantinarea unor anumite regiuni, dar în general este mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient sau acea familie, în izolare, îşi consumă boala. Nemergând în mediul populaţional înconjurător nu fac acea transmitere şi atunci se închid focarele. Este o regulă foarte simplă”, a mai spus Ministrul Sănătății.
413 noi cazuri de îmbolnăvire și 17 decese, în 24 de ore
De duminică până luni, în România s-au înregistrat 413 noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus și 17 decese.
De la începutul epidemiei, au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Tot până luni, 1.901 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit.
De duminică până luni, au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu.
Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 854.241 de teste.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰